EXCLUSIV Sf. Apostol Andrei, între ocrotitorul României și superstiții. Radu Leca: Fricile nu ne lasă să evoluăm. Au un impact major
În noaptea de Sfântul Andrei, când tradițiile și superstițiile se împletesc, impactul lor asupra psihicului uman nu poate fi trecut cu vederea. Psiihologii ne explică ce spun superstițiile despre...
Pe 30 noiembrie, românii sărbătoresc Sfântul Andrei, ocrotitorul țării și al celor care trăiesc în apropierea granițelor. Această dată are o semnificație aparte, fiind și ultima zi de toamnă din an, un moment de răscruce între două anotimpuri. În tradiția populară, noaptea de Sfântul Andrei este considerată una plină de mistere și semne, fiind învăluită de superstiții adânc înrădăcinate în cultura românească.
Se spune că în această noapte, granițele între lumea celor vii și cea a celor morți se subțiază, iar forțele nevăzute sunt mai active ca niciodată. De aceea, mulți români respectă ritualuri străvechi pentru a se proteja de spirite rele și pentru a atrage norocul în anul care va urma.
De la protecția față de lupi și până la tradițiile de fericire în dragoste, Sfântul Andrei rămâne o figură învăluită în tradiție, dar și în neliniște, o noapte în care, după cum spun bătrânii, "se întâmplă lucruri tainice", iar lumea pare să stea în echilibru între realitate și mit.
Ce spun superstițiile despre tine
Psihologul Radu Leca a explicat, în exclusivitate pentru DC Medical, că aceste superstiții reprezintă structura de nesiguranță transgenerațională a poporului român.
Superstițiile, acele credințe adânc înrădăcinate în tradiția românească, nu sunt doar simple obiceiuri sau tradiții, ci o reflecție a fricilor și anxietăților transmise din generație în generație.
"Superstițiile reprezintă structura de nesiguranță transgenerațională a poporului român, din momentul realizării lui, până în prezent. Totalitatea superstițiilor a fost inaugurată cu tot ceea ce a însemnat trecerea de la poporul dac, în frunte cu Zamolxis, până la ajungerea sub dominație romană, sub dominație otomană, austro-ungară, ulterior sub influențe franceze și germane.
Avem de-a face cu o formă de amintiri concrete ce au legătură cu fricile bunicilor și străbunicilor noștri, în conformitate cu care, astăzi, poporul român reprezentativ pe parte de frici și superstiții la nivel de Europa de Est, se clasează pe locul 1", a explicat psihologul Radu Leca, în exclusivitate pentru DC Medical.

Superstițiile - FOTO: Freepik@stockgiu
De ce nu putem scăpa de fricile transgeneraționale
Superstițiile românilor, moștenite din adâncurile istoriei, sunt o povară grea, o rețea invizibilă de frici transmise din generație în generație. Într-o lume modernă, unde rațiunea și progresul sunt la îndemână, aceste frici ancestrale rămân adânc înrădăcinate, ținându-ne pe loc și influențând fiecare pas al evoluției noastre emoționale. Cum reușim să eliberăm sufletele dintr-o capcană care nu se vede, dar care ne definesc destinul?
"Fricile transgeneraționale nu pot fi anulate. Se multiplică de la o generație la alta și ne strică orice formă și dorință de evoluție emoțională. Pot fi stinse prin terapie de lungă durată și costisitoare, dar nu sunt văzute ca fiind periculoase și atunci, românii nu fac terapie pentru a-și anula aceste frici", a explicat psihologul Radu Leca, în exclusivitate pentru DC Medical.
Superstițiile, impact psihologic
Impactul psihologic al superstițiilor este semnificativ. Superstițiile, departe de a fi doar o relicvă a trecutului, continuă să joace un rol esențial în viața românilor, modelând nu doar comportamentele, ci și percepțiile despre lume și viață. Fricile transmise din generație în generație sunt o adevărată povară emoțională,
"Din punct de vedere emoțional, aceste frici nu ne lasă să evoluăm. Au un impact major și negativ asupra vieții noastre", a explicat psihologul Radu Leca, în exclusivitate pentru DC Medical.
-
-
-
-
-
O vitamină ieftină, legată de un creier mai sănătos25.08.2026, 15:25
Blue Monday: mit mediatic sau realitate medicală
EXCLUSIV Ce trebuie să știi când pui murături, faci zacuscă sau gem. Radu Leca, precizări
Ce spun tatuajele despre tine. De ce vârstnicii consideră tatuajele inadecvate
EXCLUSIV Fenomenul meme-urilor la pompă. Radu Leca explică ce impact au glumele despre prețul combustibilului
Mama, legătura care nu dispare niciodată
EXCLUSIV De ce sărbătorile provoacă tensiuni în familie. Psihologul Radu Leca explică
EXCLUSIV Cea mai mare dezamăgire de sărbători. Ramona A. Dumitru: Cea mai mare minciună
Adevărul uimitor despre persoanele narcisiste. Diferența dintre percepție și realitate e mult mai mare decât s-a crezut
Asta îți salvează memoria: un singur obicei simplu pe zi
De ce o îmbrățișare poate răni în loc să aline. Poate provoca mai mult rău. Uite de ce
Unele obiceiuri zilnice pot îmbunătăţi semnificativ sănătatea mintală
Un studiu arată că unele obiceiuri zilnice pot îmbunătăţi semnificativ sănătatea mintală. Cum e posibil și ce trebuie să faci.
Ești părinte și stai pe telefon? Cum îți afectează copilul acest obicei
Nerăbdarea poate fi genetică și legată de peste 200 de afecțiuni
EXCLUSIV Pericolul tăcut care afectează milioane de oameni. De ce medicina nu poate vindeca singurătatea
Atac de cord sau atac de panică? Mulți cheamă ambulanța pentru anxietate necontrolată
Cum recunoști burnout-ul. Cum spui "stop” înainte să ajungi la burnout
Muncești de acasă? Iată cum îți poate afecta sănătatea mintală fără să îți dai seama
Adevărul despre terapia online. Ce s-a întâmplat cu pacienții care au făcut asta e greu de crezut!
Ședințele de terapie online funcționează cu adevărat? Studiul care dă peste cap tot ce credeam despre psihoterapia online.
