Dacă mintea îți fuge mereu de la un gând la altul, oamenii de știință testează o metodă prin care ai putea vedea, în timp real, ce se întâmplă în creier în timp ce meditezi. Tehnica neurofeedback este studiată inclusiv pentru depresie și schizofrenie.
Neurofeedback-ul oferă creierului un fel de „oglindă”, arătând în timp real modificări ale activității cerebrale.
Prin fMRI în timp real, cercetătorii pot urmări indirect activitatea unor regiuni ale creierului în funcție de cantitatea de sânge oxigenat pe care o primesc.
Scopul este antrenarea atenției: activitatea rețelei asociate cu gândurile interioare și rătăcirea minții scade, în timp ce rețeaua implicată în concentrare devine mai activă.
Primele rezultate descrise de cercetători sunt promițătoare pentru unele tulburări psihiatrice, dar neurofeedback-ul nu este, în prezent, un înlocuitor general pentru tratamentele consacrate.
Când ceva din organism nu funcționează corect, medicina are numeroase metode prin care încearcă să repare problema. Un os fracturat poate fi imobilizat, un cristalin opac poate fi înlocuit, iar atunci când rinichii nu mai pot filtra suficient sângele, dializa poate prelua temporar această funcție.
În sănătatea mintală, tratamentele pot include medicamente care modifică simptome precum depresia, gândurile intruzive sau halucinațiile.
Dar profesorul Clemens Bauer Hoss, de la Universitatea Northeastern, s-a întrebat dacă medicina ar putea interveni mai devreme, înainte ca problemele să apară.
„Medicina se rezumă, într-un fel, la repararea lucrurilor care sunt stricate”, a spus Bauer Hoss, conform Medical Xpress.
Ideea l-a orientat spre medicina preventivă și, ulterior, spre meditație. Numai că a descoperit rapid că a-ți controla atenția este mult mai dificil decât pare.
„Mi-a fost foarte greu”, a spus el, explicând că i-au trebuit aproape doi ani pentru a se obișnui cu practica.
De aici a apărut întrebarea care avea să stea la baza cercetărilor sale: dacă oamenii ar putea vedea ce se întâmplă în creierul lor în timp ce încearcă să mediteze, ar fi mai ușor să învețe să-și controleze atenția?
Răspunsul cercetătorilor a fost neurofeedback-ul.
Conceptul este relativ simplu: activitatea creierului este măsurată și transformată într-un semnal pe care persoana îl poate urmări în timp real. Astfel, creierul primește un fel de feedback despre propria activitate și poate învăța, prin antrenament, să o modifice.
Una dintre cele mai vechi forme de neurofeedback folosește electroencefalografia, sau EEG. Senzori plasați pe scalp măsoară activitatea electrică cerebrală, iar informația poate fi transformată într-un grafic sau într-un sunet care se modifică pe măsură ce activitatea cerebrală se schimbă.
„Imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI) în timp real merge mai adânc”, a explicat Vadim Zotev, expert în neuroimagistică la Mind Research Network.
Cercetările asupra neurofeedback-ului fMRI au arătat că oamenii pot învăța să modifice voluntar anumite semnale ale activității cerebrale, ceea ce a alimentat interesul pentru utilizarea tehnicii în cercetarea și tratamentul unor tulburări mintale.
În cazul fMRI, persoana stă întinsă într-un aparat asemănător unui tunel, aflat în interiorul unui magnet puternic.
Scanarea urmărește modificări ale fluxului sanguin și ale oxigenării sângelui. Deoarece regiunile cerebrale mai active au, în general, nevoie de mai mult oxigen, modificările semnalului fMRI pot oferi cercetătorilor informații despre activitatea cerebrală asociată unei anumite sarcini.
Bauer Hoss și colegii săi folosesc aceste informații pentru a studia ceea ce se întâmplă în timpul meditației, inclusiv la persoane cu tulburări psihiatrice.
Înainte de antrenament, activitatea cerebrală este evaluată pentru a stabili particularitățile fiecărei persoane. Cercetătorii se concentrează apoi asupra a două rețele importante.
Una este rețeaua modului implicit, cunoscută sub denumirea de default mode network sau DMN. Ea este implicată în procesele de gândire orientate spre interior, inclusiv în reflecția asupra propriei persoane și în ceea ce am putea numi, simplificat, „monologul interior”.
Cealaltă este rețeaua executivă, implicată în procese precum luarea deciziilor, rezolvarea problemelor și concentrarea deliberată asupra unei sarcini.
A rămâne concentrat nu este un proces pasiv.
„Creierul caută mereu un pretext pentru a se abate către rețeaua modului implicit”, a explicat Bauer Hoss, comparând mecanismul cu un laptop care trece în modul de economisire a energiei.
În anumite tulburări psihiatrice, cercetătorii sunt interesați de situațiile în care activitatea și conectivitatea rețelei DMN pot contribui la gândirea repetitivă sau la dificultatea de a muta atenția de la propriile gânduri către o sarcină.
Meditația folosită în acest program, numită „Practica observării”, urmărește tocmai readucerea atenției atunci când mintea începe să rătăcească.
Iar aici apare partea spectaculoasă a experimentului.
În timp ce persoana meditează în scanner, pe un ecran apare o reprezentare simplificată a activității creierului.
Două cercuri indică cele două stări urmărite: unul este asociat cu „concentrarea”, iar celălalt cu „distragerea”.
O mică bilă albă se deplasează între ele, în funcție de activitatea cerebrală măsurată în acel moment.
Dacă persoana reușește să atingă starea de atenție urmărită, bila se deplasează către zona „concentrare”. Dacă mintea începe să rătăcească, se îndreaptă către zona „distragere”.
Obiectivul este ca activitatea DMN să scadă, în timp ce rețeaua executivă devine mai activă.
„Noi o numim conștientizare fără efort”, a spus Bauer Hoss.
Paradoxal, însă, această „conștientizare fără efort” nu este deloc ușoară la început.
„E ca și cum ai face exerciții cu mintea, așa că este destul de obositor”, a remarcat cercetătorul.
Din acest motiv, sesiunile sunt scurte, de doar câteva minute.
Cercetătorii nu testează această abordare doar pentru a vedea dacă oamenii pot deveni mai buni la meditație.
Bauer Hoss și colegii săi au început prin utilizarea neurofeedback-ului fMRI pentru a ajuta persoane cu schizofrenie să învețe tehnici de meditație, iar cercetarea s-a extins ulterior.
Potrivit lui Bauer Hoss, persoanele cu schizofrenie și halucinații rezistente la tratament au prezentat o reducere a simptomelor care a persistat până la două săptămâni. Într-un grup de adolescenți, intervenția a redus activitatea cerebrală asociată depresiei, iar un studiu aflat în desfășurare la pacienți cu tulburare bipolară a arătat rezultate considerate promițătoare de cercetători.
Ideea generală este susținută și de alte cercetări asupra neurofeedback-ului fMRI. De exemplu, un studiu publicat în NeuroImage în 2024 a găsit că participanții care au primit neurofeedback activ au reușit să crească activitatea unei regiuni prefrontale în timpul unor sarcini cognitive, comparativ cu feedback-ul placebo, iar cercetătorii au observat și modificări ale conectivității unor rețele cerebrale.
Totuși, aceste rezultate trebuie privite în contextul cercetării aflate încă în dezvoltare. Neurofeedback-ul este investigat ca metodă de autoreglare cerebrală, nu ca o soluție universală pentru tulburările psihice.
Una dintre cele mai interesante direcții ale cercetării lui Bauer Hoss este chiar prevenția.
Dacă antrenamentul poate ajuta persoane care au deja o tulburare, cercetătorul se întreabă dacă aceeași tehnică ar putea fi utilă înainte de apariția simptomelor la persoanele cu risc crescut.
Un exemplu îl reprezintă persoanele care au o rudă apropiată cu schizofrenie.
Bauer Hoss investighează dacă antrenamentul de mindfulness combinat cu neurofeedback-ul ar putea funcționa ca un fel de „vaccin mental”, nu în sensul unui vaccin medical propriu-zis, ci ca o metaforă pentru un antrenament preventiv menit să dezvolte capacitatea de autoreglare înainte de apariția problemelor.
Un studiu recent oferă primele indicii în această direcție, potrivit cercetătorului.
El descrie intervenția ca pe un fel de curs intensiv care îi ajută pe oameni să se familiarizeze cu meditația și să ajungă mai repede la acel moment în care înțeleg, prin experiență, cum se simte starea de concentrare.
Este, în cuvintele lui, „clic-ul mental care trebuie să aibă loc în mintea ta”.
Există însă un obstacol evident.
Un aparat fMRI este uriaș, foarte scump și disponibil în principal în centre specializate. În plus, persoana trebuie să stea nemișcată într-un spațiu îngust, lucru care poate fi dificil pentru cei cu claustrofobie.
De aceea, Bauer Hoss lucrează la o alternativă mai portabilă.
Ideea este ca tehnologia să poată fi folosită pentru a învăța mecanismul, nu pentru a deveni o „cârjă” permanentă pentru minte.
Pentru cercetător, acesta este de fapt obiectivul final.
„Odată ce știi ce trebuie să faci cu creierul tău, nu mai ai nevoie de sistem”, a spus Bauer Hoss.
Singapore lansează un studiu pe cinci ani pentru a afla dacă depresia poate fi prevenită sau modificată.
