Tulburarea obsesiv-compulsivă nu înseamnă doar să verifici de zece ori dacă ai încuiat ușa sau să te speli obsesiv pe mâini. Unele persoane se întreabă constant: „Dacă, de fapt, sunt o persoană rea?”
TOC (tulburarea obsesiv-compulsivă) nu este o „ciudățenie” de personalitate, ci o afecțiune psihiatrică ce poate afecta profund viața de zi cu zi.
Obsesiile nu sunt doar despre curățenie: ele pot avea legătură cu teama de a face rău, de a fi imoral, iresponsabil, periculos sau „defect”.
Un studiu pe 16 adulți cu TOC a identificat două teme importante în poveștile lor: experiențele traumatice și respingerea.
Cercetătorii nu spun că trauma cauzează TOC în toate cazurile, ci că aceste experiențe ar putea contribui, pentru unele persoane, la formarea unui „sine temut”.
Când te gândești la tulburarea obsesiv-compulsivă, sau TOC, îți vine în minte ideea de „maniac al curățeniei” sau de „germofob”?
Imaginea este însă mult prea simplă. TOC este o afecțiune psihiatrică ce poate deveni chinuitoare și invalidantă. Tulburarea se caracterizează prin obsesii, compulsii sau prin ambele și poate afecta semnificativ funcționarea unei persoane. În medie, debutul are loc în jurul vârstei de 20 de ani, iar fără tratament simptomele tind să persiste.
Obsesiile sunt gânduri, imagini sau impulsuri recurente, nedorite și intruzive. Ele pot fi legate de contaminare, vătămare, ordine și simetrie, dar și de teme extrem de respingătoare pentru persoana care le experimentează, precum gânduri sexuale sau violente nedorite.
Compulsiile sunt comportamente repetitive sau acte mentale prin care persoana încearcă să reducă anxietatea provocată de obsesie. Poate fi vorba despre verificarea repetată a unei uși, aranjarea obiectelor într-un anumit fel sau repetarea unor numere în minte.
De exemplu, o persoană cu TOC ar putea ajunge să creadă că cineva drag va muri sau va fi rănit dacă nu se roagă într-un anumit mod ori dacă calcă pe crăpăturile de pe trotuar.
Problema este că aceste comportamente nu rezolvă definitiv frica. Ele oferă, de regulă, o ușurare temporară, iar ciclul obsesie-compulsie poate continua.
Teoriile psihologice au sugerat în mod tradițional că toată lumea poate avea gânduri aleatorii și intruzive. Ceea ce le poate transforma în obsesii este importanța pe care persoana le-o atribuie, frecvența lor, suferința pe care o provoacă și modul în care ajung să interfereze cu viața de zi cu zi.
O teorie mai recentă propune însă o perspectivă diferită: pentru unele persoane, gândurile intruzive nu sunt percepute ca simple idei fără sens, ci se leagă de o imagine profundă și negativă despre propria persoană.
Este vorba despre conceptul de „sine temut”, persoana care cineva se teme că este sau că ar putea deveni. Modelul este studiat ca una dintre explicațiile posibile pentru dezvoltarea și menținerea simptomelor TOC.
Dacă cineva are convingerea „sunt o persoană periculoasă” sau „aș putea fi imoral”, un gând violent intruziv poate fi interpretat nu ca un simplu gând, ci ca o dovadă: „Dacă am putut să mă gândesc la asta, înseamnă că poate chiar sunt capabil să fac acel lucru”.
De aici poate apărea nevoia de a verifica, de a evita, de a neutraliza gândul sau de a găsi permanent dovezi că persoana nu este ceea ce se teme că este.
Cercetările anterioare au găsit asocieri între acest „sine temut” și simptomele TOC, iar noul studiu a încercat să meargă cu un pas mai în urmă: de unde ar putea apărea această imagine vulnerabilă și înfricoșătoare despre propria persoană?
Cercetătorii au intervievat 16 adulți australieni cu un diagnostic actual de TOC, folosind interviuri semistructurate. Participanții aveau simptome variate și prezentau diferite tipuri de obsesii. Analiza răspunsurilor a scos în evidență două teme majore: experiențele traumatice și respingerea.
Autorii subliniază că studiul este unul calitativ. Asta înseamnă că nu a urmărit să demonstreze, prin statistici pe mii de oameni, că anumite experiențe provoacă TOC, ci să înțeleagă în profunzime felul în care persoanele cu această tulburare își descriu experiențele și propria imagine de sine.
Majoritatea participanților au descris experiențe traumatice, multe dintre ele petrecute în copilărie. Au fost menționate abuzul sexual, fizic sau emoțional, hărțuirea și intimidarea, dar și neglijarea parentală.
Pentru unii, experiențele respective au alimentat o teamă foarte specifică: aceea că ar putea deveni asemenea persoanei care le-a făcut rău.
Un bărbat a descris cum, după divorțul părinților săi, tatăl său „a devenit foarte abuziv verbal față de mine […] a devenit pur și simplu o persoană foarte furioasă […] Mi-e atât de frică că […] voi face ceva asemănător cu ce a făcut tatăl meu.”
În această situație, experiența abuzului nu pare să fi rămas doar o amintire dureroasă. În relatarea participantului, ea s-a legat de o întrebare despre propria identitate: dacă am văzut acest comportament în familia mea, dacă îl voi repeta și eu?
Un alt participant, al cărui tată era „destul de violent și alcoolic”, a explicat: „N-am vrut niciodată să beau singur, pentru că îmi era teamă că aș deveni dependent.”
Astfel de temeri pot deveni extrem de puternice atunci când persoana ajunge să trateze simpla posibilitate ca pe o dovadă că acel „sine temut” există.
Și experiențele de hărțuire sau intimidare au apărut în poveștile participanților.
„Cred că te face să te întrebi de ce ești capabil și de ce nu ești capabil”, a spus unul dintre aceștia.
În analiza cercetătorilor, astfel de experiențe au fost legate de îndoiala față de propria persoană. Participanții au descris temeri legate de ceea ce ar putea face, de posibilitatea de a fi răi, incapabili sau periculoși și de nevoia de a căuta dovezi care să le confirme sau să le infirme aceste temeri.
Pentru cineva fără TOC, un astfel de gând poate apărea și dispărea. Pentru o persoană cu TOC, însă, el poate deveni punctul de plecare pentru un întreg ritual mental sau comportamental.
Neglijarea parentală a reprezentat o altă componentă importantă.
Unii participanți au povestit că au fost nevoiți să își asume responsabilități mult peste vârsta lor. În cazul unuia dintre ei, verificarea locuinței a început încă din copilărie, deoarece părinții nu o făceau.
„Coboram, într-un fel, să mă asigur că totul era încuiat, că aragazul era oprit […] Făceam asta ca să mă simt mai în siguranță.”
Un astfel de comportament poate părea, privit separat, doar o formă de precauție. În contextul descris de participant, însă, cercetătorii au observat legătura dintre responsabilitatea excesivă din copilărie și temerile ulterioare de a fi neglijent sau iresponsabil.
În modelul „sinelui temut”, această teamă poate lua forma unei preocupări permanente: „Dacă nu verific suficient și se întâmplă ceva, înseamnă că eu sunt de vină?”
A doua mare temă identificată în interviuri a fost respingerea.
Nu este vorba doar despre un „nu” spus de cineva. Participanții au descris sentimentul că sunt ignorați, trădați, că nu sunt suficient de buni sau că nu reușesc să atingă așteptările celor importanți pentru ei.
Pentru unii, acest sentiment era legat de performanțele școlare și de impresia că, indiferent cât s-ar strădui, nu reușesc să fie suficient de buni.
Răceala emoțională a părinților a fost, de asemenea, descrisă ca importantă.
Un participant și-a amintit o mamă care era „foarte schimbătoare […] nu știai niciodată când urma să fie drăguță cu tine […] spunea lucruri care sugerau că eram o persoană rea […] scotea în evidență greșeli minore.”
Pentru cercetători, astfel de experiențe pot contribui la dezvoltarea unui sentiment de sine instabil și vulnerabil. Iar atunci când imaginea despre propria persoană devine fragilă, temerile legate de „cine sunt cu adevărat” pot căpăta o importanță mult mai mare.
În prezent, tratamentele psihologice consacrate pentru TOC, inclusiv terapia cognitiv-comportamentală și expunerea cu prevenirea răspunsului, pot fi eficiente. Totuși, autorii studiului notează că până la jumătate dintre pacienți pot să nu obțină beneficii semnificative din tratamentele psihologice standard.
Dacă, pentru unii oameni, obsesiile sunt strâns legate de o convingere profundă despre propria identitate, simpla confruntare cu comportamentul compulsiv s-ar putea să nu abordeze toate mecanismele implicate.
De aceea, cercetătorii consideră că înțelegerea experiențelor care au contribuit la formarea „sinelui temut” ar putea deschide noi direcții pentru tratament.
Una dintre tehnicile care ar putea fi relevantă este rescrierea imaginilor mentale. Aceasta urmărește modificarea semnificației atribuite unor amintiri negative și a felului în care acestea continuă să influențeze persoana în prezent. Cercetările citate de autori sugerează că tehnicile de acest tip pot reduce simptomele la unele persoane cu TOC, deși sunt necesare cercetări suplimentare pentru a stabili cât de eficiente sunt atunci când țintesc în mod direct „sinele temut”.
Una dintre implicațiile importante ale cercetării este diferența dintre a avea un gând și a considera că acel gând dezvăluie caracterul tău.
Pentru o persoană care se teme profund că este periculoasă, imorală, iresponsabilă sau „rea”, un gând intruziv poate părea o confirmare a celei mai mari frici.
Într-o abordare care ține cont de traumă, clinicienii ar putea ajuta pacienții să înțeleagă că aceste gânduri pot fi legate de răni și experiențe vechi și nu reprezintă, prin ele însele, o descriere fidelă a caracterului unei persoane.
Cercetătorii subliniază însă că această interpretare trebuie privită cu prudență. Studiul a avut doar 16 participanți și s-a bazat pe amintirile lor despre experiențele din copilărie. În plus, participanții au avut și alte diagnostice asociate, iar eșantionul a fost predominant format din femei albe. Prin urmare, rezultatele nu pot fi generalizate tuturor persoanelor cu TOC.
Mai ales, studiul nu demonstrează că trauma sau respingerea cauzează TOC. Autorii vorbesc despre experiențe care, în relatările participanților, au fost integrate în imaginea lor despre sine și asociate cu dezvoltarea unui „sine temut”.
Cercetări viitoare, pe grupuri mai mari și mai diverse, vor trebui să verifice aceste legături și să stabilească dacă intervențiile care abordează direct experiențele formative și convingerile despre sine pot reduce simptomele TOC.
Sursa: I. Gomez, M. Nedeljkovic, J. Skues, N. Acevedo, S. F. Wong, „Investigating the events that predispose vulnerable and feared self-concepts in obsessive-compulsive disorder: A qualitative analysis”, British Journal of Clinical Psychology, 2026. DOI: 10.1111/bjc.70085.
