George Clooney, de urgență la spital. Dieta care l-a îmbolnăvit
Actorul George Clooney a fost internat de urgență după ce a slăbit 11 kilograme pentru un rol.
Reprezentanți ai Asociației Medicilor din Australia, cea mai mare organizație medicală din țara amintită, a declarat marți, 3 septembrie, că schimbările climatice sunt o ”urgență în...
”Schimbările climatice vor provoca prejudicii şi decese în urma înmulţirii evenimentelor meteorologice severe. Schimbările climatice vor provoca o creştere a (riscului de) transmitere a bolilor transmise prin vectori. Schimbările climatice vor cauza insecuritate alimentară în urma declinului recoltelor agricole. Schimbările climatice vor provoca o incidenţă mai mare a problemelor de sănătate mintală”, se precizează într-un comunicat al Asociației Medicilor din Australia (AMA), cea mai mare asociație a doctorilor din țara amintită, potrivit Agerpres.
Reprezentanții AMA își justifică decizia în contextul ”dovezilor ştiinţifice clare care indică un impact sever asupra pacienţilor noştri şi a comunităţilor, acum şi în viitor”. Aceștia susțin că decizia se aliniază celor luate în 2019 de Asociaţia Medicilor din Statele Unite, Colegiul Medicilor din Statele Unite şi Asociaţia Medicilor din Marea Britanie, dar şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), în 2015.
Sursa citată susține că AMA a recunoscut încă din 2004 riscurile la adresa sănătăţii asociate cu încălzirea globală și a cerut guvernului australian să promoveze o tranziţie activă de la utilizarea combustibililor fosili la energia regenerabilă.
Preşedintele AMA, Tony Bartone, precizează, în comunicatul citat, că schimbările climatice afectează sănătatea prin promovarea răspândirii bolilor infecţioase şi prin efectele negative ale valurilor de caniculă: ”Nu există niciun dubiu că schimbările climatice reprezintă o urgenţă de sănătate. AMA acceptă dovezile ştiinţifice legate de criza climatică şi impactul său asupra sănătăţii şi bunăstării umane”.
Actorul George Clooney a fost internat de urgență după ce a slăbit 11 kilograme pentru un rol.
DSP București a anunțat care sunt spitalele care asigură urgențele medicale, altele decât COVID-19, de Crăciun.
De ce să nu pescuiești sub firele de curent sau atunci când e vreme urâtă. Care sunt riscurile la care te expui.
Mușcătura de șarpe poate fi letală. Dr. Tudor Ciuhodaru ne explică care sunt cele 10 lucruri care ne pot salva viața.
Artistul Alexandru Arșinel a ajuns la spital de urgență după ce a acuzat o stare de slăbiciune.
Patru români au ajuns la spital cu arsuri după o explozie la un magazin alimentar din Tomșani, județul Prahova.
Fotbalistul danez Christian Eriksen care s-a prăbușit pe teren a transmis un mesaj din spital.
Doi bărbați, care au suferit arsuri grave într-un incendiu din localitatea Inotești, se află acum la Spitalul Județean Prahova.
Când sughițul devine o urgență medicală. Alături de alte două simptome, acesta poate fi semnul unui AVC.
Intoxicația cu apă poate fi mortală. Care sunt semnele la care trebuie să fii atent.
O fetiță din Suceava a ajuns din parc la spital după ce părinții au văzut o căpușă uriașă prinsă de capul ei.
Medicul Tudor Ciuhodaru face câteva recomandări privind mușcăturile de căpușe.