SMURD - 31 de ani de la înființare. DSU: Performanțele vizibile sunt rezultate ale muncii în echipă
Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare - SMURD - celebrează astăzi 31 de ani de la înființare.
Șeful secției ATI de la Piatra-Neamț, medicul Liviu Ungureanu a declarat că niciun pacient n-a avut nicio șansă și focul s-a extins foarte rapid.
Declarația acestuia pentru Recorder, citată de Antena 3:
”În secția ATI erau de gardă doi medici, opt asistenți și încă patru infirmieri. În salonul în care a izbucnit incendiul se aflau, în acel moment, două asistente și un medic, colegul nostru care este acum cu arsuri, transferat în Belgia. Era acolo – nu știu sigur dacă în salon, dar în imediata apropiere sigur – se pregătea să pună un cateter central sau să intubeze un pacient. S-a întâmplat totul foarte repede, am înțeles că s-a aprins un injectomat, imediat costumul asistentei care era în proximitate a luat foc și de acolo s-a propagat. Medicul le-a strigat să iasă afară, a intrat el să vadă dacă poate face ceva, dar atunci i-a luat și lui foc costumul și s-a retras. S-a repliat spre baia care este în afara salonului, unde asistentele i-au stins cu apă flăcările de pe combinezon. Are arsuri pe 35-40 la sută din corp, pe zona fața anterioară, de la gât în jos, torace, abdomen, puțin la nivelul membrelor. El a încercat în primul rând să extragă asistentele și în al doilea rând a vrut să vadă dacă poate să scoată unu-doi pacienți. Dar n-a mai avut timp. A venit și colegul celălalt, care făcea vizita pentru salonul celălalt, a încercat și el să intre, să ajute, dar era deja negru, fum, nu se mai vedea nimic”.
Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare - SMURD - celebrează astăzi 31 de ani de la înființare.
Fotbalistul danez Christian Eriksen care s-a prăbușit pe teren a transmis un mesaj din spital.
Camelia Stoichicescu, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină din Galaţi, face apel la gălăţeni să vină să doneze sânge.
Cei doi pacienţi răniţi în incendiul de la Inoteşti sunt transferaţi, marţi, 2 martie, în străinătate cu ajutorul unei aeronave.
În urma ședinței de la MAI s-au stabili câteva măsuri organizatorice.
Patru români au ajuns la spital cu arsuri după o explozie la un magazin alimentar din Tomșani, județul Prahova.
Mustul preparat în această perioadă poate reprezenta un real pericol pentru sănătate. De ce și la ce trebuie să ai foarte mare grijă.