CNAS: Începând cu 1 martie, serviciile medicale se acordă cu obligativitatea semnării cu cardul pacientului
CNAS, schimbare importantă de la 1 martie.
Președintele CMMB, prof. dr. Cătălina Poiană, a declarat că se vor depune toate eforturile pentru a permite derularea în condiții optime a rezidențiatului.
Președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB) prof. dr. Cătălina Poiană a anunțat că toți pașii care trebuie făcuți pentru organizarea examenului de REZIDENȚIAT 2019 în condiții optime vor fi condensați ca acest concurs să aibă loc la timp.
„Salutăm acest efort care s-a făcut la nivel legislativ ca să apară această lege. Dar, în același timp, pentru a ne putea încadra în derularea rezidențiatului în trimestrul al IV-lea al anului, conform prevederilor Ordonanței 18, toți pașii necesari în organizare vor fi condensați. Va fi un volum mare de muncă, dar este important și necesar să îl derulăm, pentru că trebuie ca o generație întreagă de absolvenți să nu piardă un an din viață".
Astăzi, Legea care deblochează examenul de REZIDENȚIAT 2019 a fost promulgată de Președintele Klaus Iohannis și publicată deja în Monitorul Oficial.
Acum, Ministerul Sănătății este cel care trebuie să publice Ordinele care vor reglementa desfășurarea examenului.
CNAS, schimbare importantă de la 1 martie.
În ce constă birocratizarea medicilor de familie. Punctul din PNRR care poate rezolva o mare problemă a sistemului.
Iată lista serviciilor medicale gratuite de care beneficiază românii care nu plătesc asigurare de sănătate la stat.
Ce sunt și care e diferența dintre CAS și CASS.
OMS arată printr-un studiu că inegalităţile sociale reprezintă peste 50% din factorii care determină starea de sănătate.