Din 25.000 de medici, doar 5.976 au contracte cu CNAS
Colegiul Medicilor Stomatologi spune că dintr-un total de aproximativ 25.000 de medici, doar 5.976 au contracte cu CNAS.
Managerul Serviciului Județean de Ambulanță Brăila, Viorica Iuga, susține că 11 din cele 44 de ambulanțe din parcul auto al instituției sunt noi.
Ambulanță, Brăila. "În momentul de faţă avem 11 maşini noi, ceea ce înseamnă că ne apropiem de 20% ca procent de maşini noi în parcul auto al SAJ Brăila. Sunt nişte contracte care se derulează pe mai mulţi ani şi sperăm să primim maşini în continuare. Asta nu înseamnă că renunţăm la toate maşinile vechi, unele dintre ele mai funcţionează, cam jumătate. Continuăm să le reparăm, dar măcar va scădea preţul acestor reparaţii", a declarat managerul Serviciului Județean de Ambulanță Brăila, Viorica Iuga, citată de Agerpres.
SAJ Brăila are 44 de ambulanţe în dotare. 11 sunt noi, iar restul au o vechime între 5 şi 10 ani şi, potrivit sursei citate, ajung prin rotaţie în service din cauza defecţiunilor apărute în timp. 7 autospeciale noi tip B au venit în decembrie 2018, 2 de tip C în iulie, iar alte 2 mașini – vineri, 2 august.
În 2015, o ambulanţă din Brăila a luat foc şi a ars în totalitate, imediat după ce s-a întors de la o intervenţie, un ambulanţier care a încercat să stingă flăcările intoxicându-se cu fum şi având nevoie de îngrijiri medicale.
Colegiul Medicilor Stomatologi spune că dintr-un total de aproximativ 25.000 de medici, doar 5.976 au contracte cu CNAS.
Ce decizie a luat CNAS, în premieră pentru România.
Contractul-cadrul a fost prelungit până la jumătatea anului. Forma viitorului contract-cadrul va fi finalizată până la 1 iulie.
Cât costă o asigurare de sănătate la stat și cât costă o asigurare de sănătate privată, în România, în 2023.
În ce constă birocratizarea medicilor de familie. Punctul din PNRR care poate rezolva o mare problemă a sistemului.
Iată lista serviciilor medicale gratuite de care beneficiază românii care nu plătesc asigurare de sănătate la stat.