CNAS, anunț. Acces mai facil la servicii de medicină fizică și de reabilitare pentru pacienți
CNAS anunță că pacienții au acces mai facil la servicii de medicină fizică și de reabilitare
Cel de-al 45-lea Congres al Societății Române de Neurochirurgie se va desfășura între 16 și 19 octombrie, la Sibiu.
Mai mulţi specialişti în neurochirurgie, recunoscuţi la nivel internaţional, vor fi prezenţi de miercuri până vineri, la Sibiu, unde va avea loc Congresul Societăţii Române de Neurochirurgie, potrivit unui comunicat de presă. Evenimentul, cel de-al 45-lea, se va desfășura înter 16 și 19 octombrie.
"Congresul de neurochirurgie ne oferă o mare oportunitate de a ne alătura experţilor, profesorilor şi practicienilor, în jurul celor mai importante dezbateri despre neurochirurgie din lumea de azi, care va atrage o gamă largă de gânduri, cercetări şi practici din diferite ţări pentru a analiza şi revaloriza convingerile de lungă durată, atitudinile şi modurile de explorare în neurochirurgia modernă", a declarat preşedintele Congresului şi vicepreşedinte al Societăţii Române de Neurochirurgie, dr. Vicenţiu Săceleanu, citat de agerpres.ro.
Printre medicii invitaţi se numără specialişti din SUA, India, Maroc, Japonia, Marea Britanie, Germania, dar şi cunoscuţi profesori români, precum Alexandru V. Ciurea sau Ioan-Ştefan Florian.
CNAS anunță că pacienții au acces mai facil la servicii de medicină fizică și de reabilitare
Noi medicamente vor intra pe lista celor gratuite și compensate, de la 1 noiembrie.
Colegiul Medicilor Stomatologi spune că dintr-un total de aproximativ 25.000 de medici, doar 5.976 au contracte cu CNAS.
Ce decizie a luat CNAS, în premieră pentru România.
Noi servicii medicale sunt decontate, pentru gravide și lăuze. Vezi lista completă, publicată de CNAS.
În ce constă birocratizarea medicilor de familie. Punctul din PNRR care poate rezolva o mare problemă a sistemului.
Condițiile în care asigurații pot beneficia de vaccinuri pe bază de prescripție electronică utilizată în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
Începând cu 1 aprilie medicii de familie pot acorda mai multe mai multe servicii la domiciliile pacienților.
Cum să ne alegem asiguratorul medical privat. Ce trebuie să știm despre aceste opțiuni medicale.