A murit conf. univ. dr. Mihnea Ionescu, chirurg de referință al Institutului Fundeni. A realizat o premieră mondială în chirurgia pancreatică

conf. univ. dr. Mihnea Ionescu - FOTO: Institutul Clinic Fundeni

Conf. univ. dr. Mihnea Ionescu, chirurg de renume al Institutului Fundeni, a murit la 73 de ani. A realizat premiere medicale și a format generații de chirurgi.

Conf. univ. dr. Mihnea Ionescu, unul dintre chirurgii de referință ai Institutului Clinic Fundeni din București, a murit la vârsta de 73 de ani, după o lungă suferință. Medicul a avut contribuții importante la dezvoltarea chirurgiei generale din România, în special în domeniile chirurgiei pancreatice, esofagiene și colorectale.

Anunțul decesului a fost făcut de colectivul Centrului de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic din cadrul Institutului Clinic Fundeni, precum și de academicianul prof. univ. dr. Irinel Popescu.

Conf. univ. dr. Mihnea Ionescu, autorul unei premiere mondiale în chirurgia pancreatică

Format la Institutul Clinic Fundeni, sub îndrumarea profesorilor Dan Setalcec și Mihai Stăncescu, Conf. dr. Mihnea Ionescu a avut o carieră remarcabilă, cu mii de intervenții chirurgicale și contribuții importante la dezvoltarea unor tehnici complexe.

Potrivit Institutului Clinic Fundeni, medicul a introdus în România proctocolectomia totală restaurativă, utilizată în rectocolita ulcero-hemoragică și în polipoza adenomatoasă rectocolonică familială, precum și pancreatectomia centrală pentru afecțiuni pancreatice benigne și cu potențial scăzut de malignitate.

Una dintre cele mai importante realizări ale sale a fost o premieră mondială.

"Mai mult decât atât, conf. dr. Mihnea Ionescu este autorul primei pancreatectomii centrale pentru pancreatoblastom la nivel mondial. Pacienta, adolescentă la acea vreme, este în viață și în prezent, la mulți ani de la intervenție", transmite Institutul Clinic Fundeni.

A participat la începuturile transplantului hepatic în România

Chirurgul a avut un rol important și în perioada de pionierat a transplantului hepatic. A participat la primele intervenții și s-a implicat în organizarea programului de transplant, într-o etapă esențială pentru dezvoltarea acestei activități medicale în România.

De-a lungul carierei, a realizat mii de operații pentru tumori de esofag, stomac, ficat, pancreas, colon și rect, dar și pentru cancere genitale.

Institutul Clinic Fundeni subliniază că multe dintre intervențiile sale au reprezentat premiere la nivelul instituției și la nivel național.

A format generații de chirurgi

Dincolo de activitatea din sala de operație, conf. univ.  dr. Mihnea Ionescu a avut o contribuție importantă la formarea unor noi generații de medici.

"Dincolo de miile de intervenții chirurgicale, multe dintre ele premiere la nivelul Institutului și la nivel național, rămâne amintirea unui chirurg cu un talent fără egal, a unui mentor de excepție și a unui șef de secție admirat și respectat.

A contribuit decisiv la dezvoltarea Centrului de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic din cadrul Institutului Clinic Fundeni și a format generații întregi de chirurgi care practică astăzi cu succes în Institutul Clinic Fundeni, dar și în alte clinici din țară și din străinătate", transmite colectivul instituției.

Acad. prof. univ. dr. Irinel Popescu, omagiu adus chirurgului Mihnea Ionescu

Academicianul prof. univ. dr. Irinel Popescu, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai medicului, a transmis un mesaj de adio în care a vorbit despre relația profesională și personală cu acesta.

"Pentru mine a fost cel mai apropiat colaborator, un profesionist desăvârșit, un om de mare caracter și un prieten apropiat, cu care puteai schimba oricând o părere și de la care puteai să ceri oricând un sfat.

Rămas bun, prieten drag! Drum lin spre lumină și Dumnezeu să te odihnească în pace!", a transmis acad. prof. univ. dr. Irinel Popescu, pe pagina sa de Facebook.

Articole similare