Salarii tăiate în spitale. Cine va pierde bani și cât va scădea venitul
Salarii tăiate în spitale. Cine va pierde bani și cât va scădea venitul.
Şefa DSP Harghita, dr. Tar Gyongyi, a declarat, pentru AGERPRES, că s-a solicitat în scris Ministerului Sănătăţii atribuirea a încă aproximativ trei mii de doze de vaccin antigripal, până la numărul cerut iniţial de această instituţie, notează Agerpres.
"Am solicitat în scris Ministerului Sănătăţii suplimentarea cel puţin până la numărul de doze pe care l-am solicitat, pentru că ne-au dat doar 71 la sută din dozele solicitate. Noi, acum, sperăm ca să ni se suplimenteze, mai ales că regimul climatic din judeţul Harghita impune o prevenţie atentă a bolilor respiratorii, pentru că noi suntem printre primele judeţe unde se face frig şi vine iarna", a spus dr. Tar Gyongyi.
Potrivit sursei citat, DSP Harghita a cerut 12.500 de doze de vaccin antigripal şi Ministerul Sănătăţii a atribuit, prin ordin, 8.600 de doze.
Şefa DSP Harghita a mai arătat că interesul pentru vaccinare este ridicat în judeţ, dar se constată o defazare între această intenţie a oamenilor şi modul în care au apreciat medicii de familie intenţia de vaccinare.
"Interesul de vaccinare, consider că e mai mare Acum există o defazare între modul în care au apreciat, cel puţin la noi în judeţ, medicii de familie posibila intenţie de vaccinare (...) şi intenţia oamenilor de vaccinare, care este mai mare. (...) În judeţul nostru aceasta este impresia mea, că în această campanie am lucrat mult la informarea populaţiei, am lucrat mult la îmbunătăţirea intenţiei, dar puţin mă simt dezamăgită pentru că a cam fost subestimată intenţia de către medicii de familie. M-aş fi aşteptat să fie mai curajoşi, să aprecieze mai bine", a punctat dr. Tar Gyonyi.
Salarii tăiate în spitale. Cine va pierde bani și cât va scădea venitul.
Medicii au transmis detalii de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu, iar veștile nu sunt deloc liniștitoare.
Salariile cadrelor medicale sunt pe masa negocierilor. Ce decizii pregătește Ministerul Sănătății.
Managerii și șefii de secție, evaluați după reguli noi. Ce urmează pentru salariile personalului medical.
Zeci de copii au ajuns de urgență la spital cu simptome severe de toxiinfecție alimentară.
Și-a pus demisia pe masă! Ministrul Sănătății anunță că pleacă dacă NU se realizează sistemul informatic care promite să revoluționeze sănătatea din România!
Ce se întâmplă cu taxa CASS pentru pacienții oncologici.