Ozonoterapie și oxigenoterapie. Dr. Mihai Băican, la DC Medical și DC News
Dr. Mihai Băican, specialist în Ozonoterapie și Oxigenoterapie, vine la DC Medical și DC News.
Lista medicamentelor compensate și gratuite a fost modificată, după ce Guverul a aprobat solicitarea Ministerului Sănătății în acest sens. Astfel, a fost aprobată astăzi Hotărârea prin care se modifică și completează HG nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății.
Pe lista medicamentelor de care beneficiază asigurații incluși în programele naționale de sănătate cu scop curativ în tratamentul ambulatoriu și spitalicesc se adaugă două noi molecule (VANDETANIBUM și ALEMTUZUMABUM) pentru care au fost încheiate contracte cost volum și care se utilizează în tratarea unor boli grave: neoplasmul tiroidian medular agresiv şi simptomatic și scleroza multiplă.
„Continuăm și în acest an procesul de creştere a accesului pacienţilor la tratamente de ultimă oră, în acord cu programul de guvernare, prin extinderea listei de medicamente compensate și gratuite cu încă două molecule necesare pacienților cu scleroză multiplă și afecțiuni oncologice. Introducerea de noi molecule care fac obiectul unor contracte cost-volum asigură accesul unui numar cat mai mare de pacienţi la tratamente inovative”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.
Anul trecut au fost introduse în lista de medicamente compensate şi gratuite 37 de molecule noi care asigură tratamente inovative destinate mai multor arii terapeutice, precum: afecţiuni oncologice, boli cardiovasculare, HIV/SIDA, diabet, scleroză multiplă, atrofie musculară spinală, boala Gaucher etc.
Dr. Mihai Băican, specialist în Ozonoterapie și Oxigenoterapie, vine la DC Medical și DC News.
Legătura dintre intoleranța la lactoză și coșmaruri devine tot mai clară, spun cercetătorii. Și nu doar brânza e de vină.
Managerii și șefii de secție, evaluați după reguli noi. Ce urmează pentru salariile personalului medical.
Reducerea riscurilor asociate fumatului, în plin plan la ediția din acest an a Forumului Global al Nicotinei.
Cine ascunde adevărul despre COVID-19? Pandemia care a ucis 20 de milioane de oameni.
OMS avertizează: lumea ar intra în carantină dacă ar înțelege adevărata amploare a pericolului...
Salarii tăiate în spitale. Cine va pierde bani și cât va scădea venitul.
Mihai Leu a murit. Mesajul transmis de acad. prof. dr. Irinel Popescu.
Război comercial fără precedent! China lovește dur UE: interzice achizițiile de dispozitive medicale de milioane.