O cățelușă a stat zile întregi în fața spitalului în care stăpânul său era internat. Imagini VIRALE / VIDEO

Boncuk, al cărui nume înseamnă „mărgele”, a urmărit ambulanța care l-a transportat pe stăpânul ei, Cemal Senturk, la spitalul din orașul Trabzon, în data de 14 ianuarie. De atunci, cățelușa s-a întors în fiecare zi la spital pentru a veni în întâmpinarea stăpânului său atunci când urma să fie externat, scrie The Guardian

Fiica lui Senturk, Aynue Egeli, a spus că zilnic o ducea pe Boncuk acasă, însă de fiecare dată câinele fugea înapoi la spital.

„Venea în fiecare zi, în jurul orei 9.00, și aștepta aici până se lăsa noaptea. Nu intra în spital, însă de câte ori se deschidea ușa, își băga capul înăuntru”, a declarat un agent de securitate al spitalului.

Bărbatul a fost externat

 

Miercuri, după șase zile de spitalizare, Senturk a fost externat, iar la ieșirea din spital s-a reunit cu cățelușa sa, care aștepta nerăbdătoare.

„Este foarte obișnuită cu mine. Și mie mi-a fost dor de ea în mod constant”, a spus Senturk.

 

Articole similare

Donald Trump, din nou la spital

12 oct 2025, 09:57
Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, a ajuns din nou la spital. Ce se întâmplă cu președintele SUA, la doar câteva zile după ce medicii au anunțat că este într-o stare...