OMS cere politici dure anti-alcool pentru a scădea numărul de cazuri de cancer

Foto- Freepik @BillionPhotos

Biroul regional european al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a îndemnat marţi guvernele europene să adopte politici dure cu scopul reducerii consumului de alcool, responsabil pentru zeci de mii de decese cauzate de cancer în fiecare an şi pierderi economice de milioane de dolari, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Măsuri precum creşterea taxelor sau a preţurilor minime la alcool, creşterea vârstei minime pentru cumpărarea sau consumul băuturilor alcoolice, reducerea orelor pentru comercializare sau a volumului care poate fi achiziţionat, interzicerea publicităţii sau stabilirea monopolurilor de stat asupra vânzărilor s-au dovedit eficiente pentru scăderea consumului, au remarcat OMS Europa şi Agenţia Internaţională pentru Cercetarea Cancerului (IARC).

Uniunea Europeană (UE) este subregiunea cu cel mai mare consum de alcool din lume, iar cancerul este principala cauză de deces în acest spaţiu.

În 2020, alcoolul a provocat aproximativ 111.300 de noi cazuri de cancer - 70% dintre acestea la bărbaţi - şi 93.000 de decese în UE.

Costul deceselor premature cauzate de cancerul asociat consumului de alcool a fost de 4,6 miliarde de euro, conform datelor din 2018, o cifră care ar creşte cu zeci de miliarde de euro dacă ar fi luate în considerare cheltuielile determinate de spitalizări, răniri, violenţe şi pierderea productivităţii.

Statele europene membre ale OMS "şi în special ţările UE plătesc un preţ prea mare pentru alcool, sub formă de cazuri de cancer care pot fi prevenite şi familii destrămate, costându-i miliarde pe contribuabili", a declarat Gundo Weiler, directorul departamentului de prevenţie şi promovare a sănătăţii în cadrul OMS Europa, cu sediul la Copenhaga, citat într-un comunicat.

Weiler a subliniat că, deşi unii consideră alcoolul o moştenire culturală, "boala, moartea şi dizabilitatea nu ar trebui normalizate ca parte a culturii europene".

Articole similare

Donald Trump, din nou la spital

12 oct 2025, 09:57
Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, a ajuns din nou la spital. Ce se întâmplă cu președintele SUA, la doar câteva zile după ce medicii au anunțat că este într-o stare...