Preşedintele Colegiului Medicilor: Standardizarea pe criterii politico-economice deteriorează încrederea pacientului

Gheorghe Borcean, FOTO DcNews

"Pentru pacient, devotamentul profesional al medicului se află în prim plan. El așteaptă pe lângă competență și diligență, pe lângă aplicarea științei, timp și omenie în întâlnirea lui cu medicul. Așteaptă să fie tratat ca un subiect uman în sine, nu ca un obiect al muncii medicului, ca un cod numeric personal sau un cod de boală. Numai în codiții corecte, medicul poate îndeplini așteptarea legitimă a pacientului de a beneficia de o îngrijire individuală calificată," a declarat Gheorghe Borcean, la Adunarea Generală a Colegiului Medicilor.

Potrivit acestuia, doar un medic "liber în opţiune" poate alege terapia potrivită pentru fiecare caz.

"Politica de limitare a costurilor are efect de sporire a constrângerilor: serviciile nu mai pot fi efectuate în măsura recomandată şi/sau la momentul potrivit, astfel s-a alterat relaţia tradiţională medic - pacient sau cel puţin a fost deranjată. Conform reglementărilor actuale, ne întrebăm cine mai defineşte misiunea de tratament a medicului? Legiuitorul prin reglementările catalogului de servicii şi protocoale terapeutice, partenerul contractual prin finanţarea limitată, asiguratul prin deciziile sale de alegere şi abia, în final, medicul în raportul final de îngrijire", a afirmat Borcean, la Adunarea Generală a Colegiului Medicilor din România.

Acesta a subliniat faptul că medicina are randament tot mai mare şi devine tot mai complexă. "Aşa fiind, este evident că a devenit din ce în ce mai greu de definit ce înseamnă în cazurile izolate, îngrijirea optimă. Medicina este mai complexă şi mai imprevizibilă şi astfel creşte riscul de a nu lua întotdeauna decizia corectă", a explicat preşedintele CMR.

Mai mult, Borcean spune că factorii economici,  lipsa timpului şi birocraţia îi "îngreunează tot mai mult" medicului posibilitatea de a practica medicina de "calitate" şi de a se ocupa "suficient" de pacienţii săi.

"Adesea tot mai puţini medici tratează pacienţi tot mai mulţi şi tot mai bolnăvicioşi, cu cheltuieli mai mari în timp mai scurt", a arătat Borcean.

 
Articole similare

Șefii de secții, la mâna pacienților

09 iul 2025, 09:24
Șefii de secții, la mâna pacienților. Satisfacția pacienților devine criteriu oficial de evaluare pentru șefii de secții. La externare, bolnavii și aparținătorii vor completa formulare...