De ce aspirina nu e cea mai bună opțiune după o procedură cardiacă
Aspirina poate să nu fie cea mai bună opțiune pe termen lung după o procedură cardiacă, arată un studiu nou.
„Viața unui om este îmbogățită de întâlnirile vieții lui. Cu un om bun, un om iubit, sau pur și simplu cu un om de care ai nevoie să urci dintr-o vale a vieții tale. Din această categorie POATE face parte un medic. Spun „poate" pentru că, de multe ori, atât medicii cât și pacienții sunt nemulțumiți. De aglomerație, de neatenție, de lipsa comunicării, de rezultatele tratamentului sau de atenția acordată. Sunt față în față dar uită să se întâlnească cu adevărat, învolburați de experiențe nefavorabile, de folclorul medical știut sau, așa cum s-a văzut și în acest început de an, de analiștii media, la fel de pricepuți în politică, medicină și fotbal. Pacienți și cadre medicale trec pe lângă momentul de înțelegere reciprocă, singurul care poate crea, ca în orice relație, încredere", scrie Colonel medic dr. Costin Duțu, medic primar Chirurgie generală, pe pagina de Facebook a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila".
Zidul artificial ridicat între medic și pacientul său are efecte nefaste, explică medicul.
„Zidul care se creează astfel nu îl lasă pe medic să realizeze adevărata dimensiune a suferinței omului din fața sa (nu numai fizică, dar și psihică și socială), scoțându-l din cadrul firesc al „neutralității binevoitoare" cu care începe orice curs de medicină clinică. Bolnavul reacționează la fel de orb. Fie urcă medicul pe un soclu la care crede că poate ajunge doar scoțând bani din buzunar, fie îl consideră un „meseriaș" la dispoziția clientului", arată Col.dr. Costin Duțu.
Medicul își propune să reducă distanța dintre medic și pacient, elucidând miturile păguboase propagate aiurea.
„Nedorind a face o rubrică medicală de „sfaturi populare" care să întârzie nejustificat și periculos tratamentul corect sau a recomanda mecanic „prezentați-vă la medicul specialist" îmi propun, în fiecare luni, să fac ferestre în acest zid, construit din mituri, legende și măști. Ce este și ce NU este laparoscopia, așa zisa „operație cu laser"? Care sunt legăturile ce se creează între pacient, boală și medic? De ce trebuie să îți tratezi o hernie la timp? Ce înseamnă anestezia „totală" sau cea „în șira spinării", după termenii uzitați de pacienți? Care sunt schimbările în modul de viață, complicațiile posibile și timpul de recuperare după unele intervenții chirurgicale? Ce aștepți de la întâlnirea cu medicul și ce așteaptă el de la tine? Și când măcar o parte din aceste ferestre vor fi scrise și citite, poate veți putea deschide cu încredere dar și cu înțelegere ușa unui medic, pentru a-l privi în ochi și a-i spune: „Bună ziua, domnule doctor; am nevoie de ajutorul dumneavoastră".", conchide colonel medic dr. Costin Duțu, medic primar Chirurgie generală.
Aspirina poate să nu fie cea mai bună opțiune pe termen lung după o procedură cardiacă, arată un studiu nou.
Aceasta este pastila care scade tensiunea când nimic nu mai funcționează. Are efect rapid.
Terapia care țintește cancerul cu SUPER-PUTERE. Stimulează organismul să lupte împotriva cancerului.
O intervenție chirurgicală comună efectuată pentru a preveni pancreatita nu funcționează de fapt, a constatat un nou studiu.
Statele Unite autorizează un tratament preventiv, foarte promiţător, împotriva HIV.
Medicamentul care sparge cheagurile de sânge. Are o eficacitate de 80%.
Cel mai bun supliment pentru sănătatea creierului. Previne și boala Alzheimer.
Cel mai eficient medicament pentru reducerea hipertensiunii. Are efect similar cu spironolactona, dar cu mai puține efecte secundare.
Utilizarea pe termen lung a GLP-1 este legată de un risc mai mare de boală oculară legată de vârstă.
Condimentele care pot interfera cu medicamentele. Ce trebuie să știi.
Ce conține cu adevărat plasticul de pe pastile. Adevărul despre capsulele medicinale.
Tratament nou pentru cancer. Oferă supraviețuire de 100%. Tratamentul este disponibil de ani de zile.
O moleculă care blochează moartea celulară în bolile Parkinson şi Alzheimer, descoperită de cercetători australieni.