Statele Unite restricţionează vaccinul Valneva împotrivia chikungunya
Statele Unite restricţionează utilizarea vaccinului Valneva împotrivia chikungunya.
Vaccinarea anti-COVID-19 a copiilor şi adolescenţilor este o măsură bună de sănătate publică, concluzionează miercuri un studiu, care arată că pacienţii tineri prezintă un risc mai mare de a dezvolta probleme după o infecţie decât de a avea efecte secundare după vaccinare, informează AFP, potrivit Agerpres.
La cei sub 18 ani, "o primă infecţie cu COVID-19 este asociată cu riscuri rare, dar grave, pentru sănătate, care persistă timp de mai multe luni", rezumă acest studiu publicat în revista The Lancet Child & Adolescent Health, bazat pe date retrospective privind câteva milioane de tineri pacienţi britanici între 2020 şi 2022.
În schimb, "riscurile observate după o primă vaccinare sunt limitate la perioada imediat următoare inoculării şi sunt cu mult mai reduse decât cele de după o infecţie cu SARS-CoV-2", continuă autorii, precizând că este vorba despre vaccinul de la Pfizer.
Acest studiu oferă elemente de răspuns la o întrebare deosebit de sensibilă de la debutul pandemiei de COVID-19 la începutul anilor 2020: ar trebui vaccinaţi cei mai tineri, în condiţiile în care riscurile asociate infecţiei cu SARS-CoV-2 par mult mai reduse la ei decât la persoanele în vârstă?
Într-adevăr, vaccinurile pe bază de ARN mesager - cel de la Pfizer şi cel de la Moderna, acesta din urmă fiind în prezent aproape absent din campaniile de vaccinare - pot provoca, în cazuri rare, probleme cardiace.
Cu toate acestea, potrivit studiului publicat miercuri, riscurile cardiace asociate infecţiei cu COVID-19 depăşesc clar, inclusiv la tineri, pe cele legate de vaccinul de la Pfizer. Autorii enumeră "tromboembolismul, trombocitopenia, miocardita şi pericardita" printre aceste complicaţii.
Aceste rezultate "susţin ideea că menţinerea vaccinării la copii şi tineri reprezintă o măsură eficientă de sănătate publică", conchid aceştia.
Totuşi, deşi autorii au putut evalua consecinţele unei infecţii la toţi pacienţii sub 18 ani, ei au analizat riscurile vaccinării doar la grupa de vârstă 5-18 ani, administrarea vaccinului fiind extrem de rară la copiii de vârstă foarte mică.
Mai mult, aceste concluzii "se referă la variantele de COVID-19 care circulau la acea vreme şi nu la cele, mai puţin periculoase, din prezent", a subliniat pediatrul Adam Finn, care nu a participat la studiu, într-o reacţie transmisă Science Media Center din Marea Britanie.
În Franţa, spre exemplu, vaccinarea anti-COVID-19 este autorizată şi decontată pentru copii şi adolescenţi, dar nu este în mod special încurajată de autorităţile sanitare, care vizează în principal categoriile cele mai expuse riscului.
Statele Unite restricţionează utilizarea vaccinului Valneva împotrivia chikungunya.
Vaccinarea anti-COVID este recomandată în continuare. Această categorie de persoane ar trebui să se vaccineze anual.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Un nou studiu confirmă. Care este legătura între vaccinurile COVID și riscul de convulsii.
Ministerul Sănătății a cuprins sumele necesare pentru plata vaccinurilor în bugetul pentru anul 2024.
Un vaccin experimental dă rezultate preliminare promiţătoare în lupta împotriva cancerului pancreatic.
Vaccinarea în farmacii are un beneficiu semnificativ pentru populație.
Acest tratament poate vindeca o boală gravă care afectează zeci de milioane de oameni.
Acest vaccin ar putea proteja împotriva riscului de Alzheimer și a altor demențe conexe. Studiile care au uimit lumea medicală.
Comisia Europeană a aprobat vaccinul Pfizer împotriva RSV pentru adulţii cu risc crescut de îmbolnăvire.
România stă prost în ceea ce privește acoperirea vaccinală pentru cancerul de col uterin. Boala poate fi prevenită prin vaccinare.
Ce trebuie să știi dacă îți cumperi vaccinul antigripal. Cum trebuie, de fapt, administrat.