Substanța din vaccinuri care a stârnit panică
Adevărul despre substanța "toxică" din vaccinuri. Se cere retragerea vaccinurilor.
Ministrul sănătății din Argentina a demisionat după ce s-a dezvăluit că au fost vaccinate preferențial mai multe persoane dintre aliații lui politici.
Ministrul sănătăţii din Argentina, Gines Gonzalez Garcia, şi-a dat demisia în urma unui scandal izbucnit pentru că a organizat vaccinări preferenţiale anti-COVID-19 pentru aliaţii săi politici. „Îmi depun demisia din funcţia de ministru al sănătăţii în conformitate cu dorinţa dumneavoastră expresă”, a scris Gonzalez Garcia într-o scrisoare adresată preşedintelui Alberto Fernandez, care a fost publicată vineri. Secretarul de stat Carla Vizzotti va prelua ministerul, a anunţat biroul preşedintelui.
Scandalul a fost declanşat de jurnalistul pro-guvernamental Horacio Verbitsky, în vârstă de 71 de ani, care a declarat la o emisiune radio că, după ce a vorbit la telefon cu Gonzalez Garcia, a fost chemat la Ministerul Sănătăţii pentru a fi vaccinat. Având în vedere vârsta sa, munca şi riscul personal, nu ar fi fost încă rândul său să se vaccineze. În prima etapă sunt vaccinaţi vârstnicii de peste 80 de ani şi persoanele cu cel mai mare risc.
În total, ministrul ar fi rezervat 3.000 de doze de vaccin pentru uz personal.
Puternicul patron de sindicat Hugo Moyano se numără printre cei care au primit vaccinul mai devreme decât trebuia. Ar fi fost vaccinaţi şi soţia lui Moyano şi fiul lui de 20 de ani.
În ţara sud-americană este utilizat în principal vaccinul rusesc Sputnik V, iar primele doze de la AstraZeneca au ajuns recent. Până în prezent, doar 390.000 din cei aproape 45 de milioane de argentinieni au primit vaccinul.
De la începutul pandemiei de COVID-19, s-a demonstrat că aproximativ 2 milioane de persoane au fost infectate cu virusul în Argentina. Aproximativ 51.000 de pacienţi au murit din cauze asociate cu infectarea, notează Agerpres.
Adevărul despre substanța "toxică" din vaccinuri. Se cere retragerea vaccinurilor.
Acest tratament protejează plămânii și previne infecțiile respiratorii.
Semnal de alarmă cu privire la tendinţa părinţilor de evitare a vaccinării copiilor.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Noua mutație COVID face ravagii, iar Moderna pregătește un nou vaccin! Adevărul despre LP.8.1 și ce nu îți spune nimeni
Cele mai importante informații din Sănătate și Farma la nivel mondial.
Autoritățile au decis să elimine booster-ul COVID din schema de vaccinare. Ce se ascunde, de fapt, în spatele acestei mișcări care i-a revoltat pe medici.
Acest tratament oprește creșterea tumorilor cu o eficacitate maximă în stadiile incipiente ale bolii.
Vaccinarea în farmacii are un beneficiu semnificativ pentru populație.