Vaccinul împotriva hantavirusului, între promisiune și eșec: de ce este încă în fază experimentală

În cercetările din imunologie și microbiologie, au fost explorate mai multe tipuri de vaccinuri candidate, inclusiv vaccinuri inactivate și vaccinuri ADN modificate genetic.

Ce este hantavirusul și de ce este important

Hantavirusurile (HV) sunt virusuri transmise de rozătoare. Infecția cu hantavirus la oameni este asociată cu două boli severe, cu potențial letal:

• febra hemoragică cu sindrom renal (HFRS), întâlnită mai ales în Europa și Asia
• sindromul pulmonar hantavirus (HPS), prezent în special în America

Aceste afecțiuni pot provoca simptome grave, inclusiv febră, insuficiență renală sau dificultăți respiratorii severe, iar în unele cazuri pot avea o rată ridicată de mortalitate.

Transmiterea la om are loc în principal prin inhalarea particulelor contaminate provenite din excrementele sau urina rozătoarelor infectate.

Virusul și structura sa

Hantavirusurile aparțin familiei Hantaviridae, din ordinul Bunyavirales. Sunt virusuri ARN monocatenare cu polaritate negativă și sunt învelite într-o membrană lipidică, potrivit PubMed.

Particulele virale au un diametru de aproximativ 80–210 nm și conțin trei segmente genetice (S, M și L), care codifică proteine esențiale pentru replicare și infectare.

Virusul este relativ stabil în mediu și poate supraviețui până la 18 zile la temperaturi scăzute.

Boala și lipsa unui tratament specific

În prezent, nu există un tratament aprobat pentru infecțiile hantavirale. Unele strategii terapeutice vizează ciclul viral, răspunsul imun al gazdei sau simptomele clinice, însă eficiența lor este limitată: "În prezent, nu există un tratament post-expunere aprobat pentru infecția cu hantavirus, însă au fost dezvoltate strategii terapeutice diverse pentru gestionarea HFRS și HCPS".

Vaccinuri experimentale și răspuns imun

Studiile pe modele animale au arătat că anumite vaccinuri ADN candidate pot induce un răspuns imun puternic. În experimente pe maimuțe, aceste vaccinuri au determinat producerea de anticorpi neutralizanți la titru ridicat.

În alte cercetări, animalele expuse experimental la hantavirus au dezvoltat anticorpi IgM și IgG, ceea ce sugerează activarea sistemului imunitar și capacitatea de recunoaștere a virusului.

Totuși, până în prezent, nu există un vaccin hantavirus aprobat pentru uz uman, iar opțiunile terapeutice rămân limitate.

Provocările dezvoltării unui vaccin

Vaccinurile inactivate, deși utilizate în cercetare, ridică mai multe dificultăți:

• necesitatea cultivării virusului la titru ridicat
• riscuri de biosiguranță ridicate (agenți patogeni din clase superioare de risc)
• dificultăți în garantarea inactivării complete
• pierderea unor structuri antigenice importante în procesul de inactivare

Din aceste motive, cercetătorii s-au orientat către vaccinuri subunitare sau bazate pe componente virale, care vizează fragmente specifice ale virusului, considerate mai sigure și mai stabile.

Modelele pe primate non-umane au fost esențiale pentru studiul hantavirusului și al răspunsului imun. Acestea au permis observarea simptomelor, a răspunsurilor inflamatorii și a producției de anticorpi după infectare sau vaccinare experimentală, potrivit Science Direct.

În unele cazuri, animalele au prezentat semne similare bolii umane, inclusiv modificări hematologice și răspunsuri imune specifice.

Vaccinuri: disponibile, dar cu eficiență incertă

În unele țări, precum Coreea de Sud și China, sunt utilizate vaccinuri inactivate pe virus întreg (HTNV sau SEOV). Totuși, eficiența lor protectoare rămâne neclară.

Cercetările arată că, deși aceste vaccinuri induc seroconversie în majoritatea cazurilor după trei doze, anticorpii neutralizanți apar mai rar și în titruri scăzute.

Un alt aspect problematic este faptul că inactivarea virusului poate afecta structura proteinelor virale, reducând capacitatea vaccinului de a genera protecție eficientă.