Știrile zilei în Sănătate și Farma: informații importante despre 3 vaccinuri
Cele mai importante informații din Sănătate și Farma la nivel mondial.
"Ar trebui ca în luna septembrie să ajungem la acea acoperire vaccinală. Există două condiţii: una este să fie bine organizată vaccinarea şi să mergem în paralel chiar cu vaccinarea cu mai multe produse. Din ceea ce ştiu eu şi vă spun în avanpremieră, începând cu luna februarie va fi disponibil şi vaccinul de la AstraZeneca; un vaccin care se manipulează mult mai uşor şi care poate fi administrat şi în cabinetele medicilor de familie. Atunci ar trebui găsită formula ideală, să existe coordonare, astfel încât cel mai târziu până în septembrie să reuşim să vaccinăm 12 milioane de persoane.
Dar acest lucru mai depinde de ceva: de construirea încrederii oamenilor în vaccinare", a declarat profesorul Alexandru Rafila, la România TV.
Cele mai importante informații din Sănătate și Farma la nivel mondial.
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Semnal de alarmă cu privire la tendinţa părinţilor de evitare a vaccinării copiilor.
Acest tratament previne cinci tipuri de cancer. Este cel mai eficient.
OMS a aprobat vaccinul anti-mpox pentru adolescenții cu vârste între 12-17 ani.
Ce trebuie să știi dacă îți cumperi vaccinul antigripal. Cum trebuie, de fapt, administrat.
Acest tratament oprește creșterea tumorilor cu o eficacitate maximă în stadiile incipiente ale bolii.
Acest tratament protejează plămânii și previne infecțiile respiratorii.
Adrian Streinu-Cercel anunta ca în noul cadru legislativ vaccinarea va fi obligatorie pentru toți medicii de familie.
Te-ai vaccinat anti-COVID? Trebuie să știi urgent ASTA.
Vaccinul care ar putea eradica gripa. Are efect și împotriva altor boli.
Statele Unite restricţionează utilizarea vaccinului Valneva împotrivia chikungunya.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Acest tratament omoară toate tumorile și previne recidiva cancerului. Eficient împotriva a patru tipuri de cancer.