Statele Unite restricţionează vaccinul Valneva împotrivia chikungunya
Statele Unite restricţionează utilizarea vaccinului Valneva împotrivia chikungunya.
Coordonatorul campaniei naționale pentru vaccinare împotriva COVID, medicul Valeriu Gheorghiță, anunță că au fost imunizați împotriva COVID peste 9.300 de copii cu vârste între 12 și 15 ani....
Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID, a declarat, într-o conferință de presă, că peste 9.300 de copii cu vârste cuprinse între 12 și 15. Imunizarea copiilor a debutat pe 2 iunie. Bucureștiul are cei mai mulți puști vaccinați - 2315 persoane vaccinate, apoi județul Cluj - 856.
"Germania şi Polonia au început vaccinarea pentru această grupă de vârstă pe data de 7 iunie, de asemenea Lituania în decursul lunii iulie, iar Austria îşi propune ca până la sfârşitul lunii august să atingă peste 340 de mii de copii cu vârsta cuprinsă între 12-15 ani ca obiectiv de vaccinare. Ungaria a început să vaccineze tinerii între 16 şi 18 ani de la mijlocul lunii mai. Repet, fiecare ţară are propria strategie de vaccinare, iar în mod progresiv grupele de vârstă eligibile sunt incluse în programul de vaccinare", a mai declarat Valeriu Gheorghiţă, arată Antena 3.
Statele Unite restricţionează utilizarea vaccinului Valneva împotrivia chikungunya.
Vaccinul care poate salva vieți, acum GRATUIT până la 26 de ani! Cui îi este destinat
Acesta este efectul pe care vaccinul anti-COVID îl are asupra organismului. Efectele se vor resimți pe termen lung.
O nouă abordare a vaccinului împotriva HIV arată promisiuni timpurii.
Acest tratament oprește creșterea tumorilor cu o eficacitate maximă în stadiile incipiente ale bolii.
Noua mutație COVID face ravagii, iar Moderna pregătește un nou vaccin! Adevărul despre LP.8.1 și ce nu îți spune nimeni
Te-ai vaccinat anti-COVID? Trebuie să știi urgent ASTA.
Un studiu arată că aAdministrarea ambelor doze de vaccin în acelaşi braţ declanşează un răspuns imunitar mai rapid.
Vaccinul care ar putea eradica gripa. Are efect și împotriva altor boli.