Statele Unite restricţionează vaccinul Valneva împotrivia chikungunya
Statele Unite restricţionează utilizarea vaccinului Valneva împotrivia chikungunya.
La Maratonul Vaccinării din București au fost voluntari 1.349 de medici, rezidenți, asistenți medicali și studenți.
Maratonul s-a desfășurat în două locații: Sala Palatului (unde au fost 12.650 persoane vaccinate) și Biblioteca Națională (unde au fost 7.710 persoane vaccinate);
Practic, au fost organizate 50 de fluxuri de vaccinare, unde s-au vaccinat un număr RECORD de persoane în mai puțin de trei zile: 20.360 persoane. Acestea vor face lrapelul peste trei săptămâni!
Vaccinul COVID-19 folosit a fost Comirnaty produs de Pfizer, acesta fiind autorizat pentru toate persoanele cu vârsta de peste 16 ani, a anunțat CNCAV pe platforma Ro Vaccinare.
Evenimentul a fost organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila" București, în parteneriat cu Colegiul Medicilor București, Ordinul Asistenţilor Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenţilor Medicali din România - filiala Municipiului București, Societatea Studenţilor la Medicină București și Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenţi, cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin Administraţia Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), și al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
Statele Unite restricţionează utilizarea vaccinului Valneva împotrivia chikungunya.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Vaccinarea în farmacii are un beneficiu semnificativ pentru populație.
Acesta este efectul pe care vaccinul anti-COVID îl are asupra organismului. Efectele se vor resimți pe termen lung.
Acest tratament omoară toate tumorile și previne recidiva cancerului. Eficient împotriva a patru tipuri de cancer.
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Vaccinul care ar putea eradica gripa. Are efect și împotriva altor boli.
Ce trebuie să știi dacă îți cumperi vaccinul antigripal. Cum trebuie, de fapt, administrat.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Te-ai vaccinat anti-COVID? Trebuie să știi urgent ASTA.
Acest tratament previne apariția cancerului. Răspunsul se află în sistemul imunitar al fiecăruia dintre noi.