UE a autorizat vaccinul actualizat pentru COVID. Vizează tulpina JN.1
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Vaccinarea împotriva COVID-19 se extinde, începând de azi, la 90% dintre cele 370 de centre de vaccinare din țară, a anunțat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.
Până în prezent, 13.200 de persoane au fost vaccinate până în prezent, activitatea de vaccinare fiind începută într-un număr ic de centre de vaccinare, doar 10 în prima fază, apoi la 47 dintre centre, a mai spus Valeriu Gheorghiță. „Sunt circa 47 de centre de vaccinare care au avut activitate în aceste ultime zile, începând cu primele 10 centre din acele unităţi medicale de linie 1 şi ulterior au intrat în activitate şi celelalte centre de vaccinare. Însă de luni, din 4 ianuarie, activitatea va fi începută în peste 90% din cele 370 de centre de vaccinare destinate pentru personalul medical, ceea ce ar trebui să ne asigure o imagine reală a ratei de vaccinare din România. Eu cred că numărul va fi mult mai mare şi vom reuşi să acoperim într-un timp relativ scurt cel puţin până la jumătatea lunii ianuarie mare parte din personalul medico-social (...) Din 4 ianuarie, 5, 6 ianuarie ar trebui să avem cel puţin 20 de mii de persoane vaccinate pe zi", a declarat Valeriu Gheorghiţă.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Ce este VRS, cum se transmite și cum poți evita îmbolnăvirea. Europa aprobă primul vaccin împotriva virusului respirator sincițial (VRS).
Vaccinarea anti-COVID este recomandată în continuare. Această categorie de persoane ar trebui să se vaccineze anual.
O nouă abordare a vaccinului împotriva HIV arată promisiuni timpurii.
Acest tratament omoară toate tumorile și previne recidiva cancerului. Eficient împotriva a patru tipuri de cancer.
Cum un virus mortal a stat fără vaccin până acum. Oxford începe testarea unui vaccin împotriva acesui virus numit Nipah.
Vaccinul care poate salva vieți, acum GRATUIT până la 26 de ani! Cui îi este destinat
Acest tratament poate vindeca o boală gravă care afectează zeci de milioane de oameni.
Vaccinarea în farmacii are un beneficiu semnificativ pentru populație.