Vaccinul COVID-19: Răspunsuri imunologice durabile și protecție împotriva infecțiilor
Acesta este efectul pe care vaccinul anti-COVID îl are asupra organismului. Efectele se vor resimți pe termen lung.
Un studiu amplu arată că vaccinarea împotriva HPV a dus la o scădere spectaculoasă a deceselor în rândul femeilor, iar într-o categorie de vârstă nu a fost înregistrat niciun deces, deși cercetătorii estimau că ar fi trebuit să apară peste 20 de cazuri.
Vaccinul HPV administrat în adolescență ar putea schimba definitiv lupta împotriva cancerului de col uterin.
Rezultatele, descrise de specialiști drept o dovadă puternică a impactului vaccinării, arată că un program de sănătate publică început cu ani în urmă începe acum să producă efecte vizibile: vieți salvate.
Cercetarea, publicată în prestigioasa revistă medicală The Lancet și realizată de cercători de la Queen Mary University of London, a analizat date privind mortalitatea prin cancer de col uterin din Anglia în perioada 2001-2024.
Specialiștii au urmărit femei cu vârste între 20 și 34 de ani și au comparat evoluția bolii înainte și după introducerea vaccinării HPV la nivel național.
Rezultatul cel mai spectaculos: în ultimii cinci ani analizați, în rândul femeilor vaccinate cu vârste între 20 și 24 de ani nu a fost raportat niciun deces cauzat de cancerul de col uterin.
Modelul statistic arăta că, fără protecția oferită de vaccin, ar fi fost așteptate aproximativ 23 de decese.
Asta înseamnă o reducere estimată de 100% a mortalității în această categorie.
Cercetătorii estimează că vaccinul HPV a prevenit până acum aproximativ 200 de decese provocate de cancerul de col uterin în Anglia.
Însă acesta ar fi doar începutul. Pe măsură ce generațiile vaccinate înaintează în vârstă, numărul cazurilor prevenite este așteptat să crească semnificativ în următoarele decenii.
Analiza arată că femeile vaccinate au avut reduceri importante ale riscului:
Cancerul de col uterin apare atunci când celulele anormale din mucoasa colului uterin încep să se dezvolte necontrolat și pot forma o tumoră.
Principalul vinovat este virusul papiloma uman (HPV), responsabil pentru aproximativ 95% dintre cazurile de cancer de col uterin.
Virusul se transmite frecvent și, în multe situații, infecția poate dispărea de la sine. Problema apare atunci când anumite tulpini HPV persistă în organism și produc modificări celulare care, în timp, pot duce la cancer.
Vaccinarea are rolul de a preveni infectarea cu cele mai periculoase tulpini ale virusului înainte ca expunerea să aibă loc.
Profesorul Peter Sasieni, autorul principal al studiului, a subliniat importanța rezultatelor.
„De mai bine de două decenii, echipa noastră a adunat dovezi care să demonstreze că HPV provoacă cancerul de col uterin și că vaccinarea previne infecțiile, leziunile precanceroase și boala în sine”, a declarat acesta, conform Daily Mail.
Potrivit cercetătorului, este impresionant faptul că o intervenție atât de simplă poate avea un efect atât de mare asupra unei boli grave.
„Este incredibil să te gândești că o singură injecție poate elimina aproape complet un anumit tip de cancer”, a transmis Sasieni.
OMS are un obiectiv ambițios: eliminarea cancerului de col uterin ca problemă de sănătate publică
Organizația Mondială a Sănătății are o strategie globală care urmărește ca până în 2030:
Estimările internaționale arată că atingerea acestor obiective ar putea preveni aproximativ 62 de milioane de decese și 74 de milioane de cazuri noi de cancer de col uterin până în anul 2120.
Deși rezultatele sunt spectaculoase, specialiștii avertizează că progresul poate fi încetinit dacă ratele de vaccinare continuă să scadă.
În Regatul Unit, doar aproximativ 76-86% dintre fete sunt vaccinate până la vârsta de 15 ani, sub ținta de 90% stabilită de OMS.
Cancer Research UK a transmis că menținerea unei acoperiri vaccinale ridicate este esențială.
Michelle Mitchell, directoarea executivă a organizației, a declarat că rezultatele reprezintă „o etapă incredibilă” în lupta împotriva cancerului.
„Vaccinul împotriva HPV este extrem de eficient în prevenirea cancerului de col uterin înainte ca acesta să apară, iar aceste descoperiri arată pentru prima dată că salvează vieți”, a afirmat aceasta.
În Anglia, cancerul de col uterin provoacă încă aproximativ 685 de decese anual, în ciuda progreselor medicale.
Specialiștii spun însă că viitorul ar putea arăta complet diferit: o combinație între vaccinarea HPV și controalele regulate poate face ca această formă de cancer să devină extrem de rară.
Pentru generațiile vaccinate, cifrele actuale oferă un mesaj puternic: prevenția începută în adolescență poate însemna o protecție pe viață.
Acesta este efectul pe care vaccinul anti-COVID îl are asupra organismului. Efectele se vor resimți pe termen lung.
Comisia Europeană a aprobat vaccinul Pfizer împotriva RSV pentru adulţii cu risc crescut de îmbolnăvire.
Ce este, de fapt, polivaccinarea. Cum se face și care sunt avantajele.
Adevărul despre substanța "toxică" din vaccinuri. Se cere retragerea vaccinurilor.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Fundaţia Gates se angajează să doneze 1,6 miliarde de dolari alianţei Gavi pentru vaccinuri.
Un vaccin experimental dă rezultate preliminare promiţătoare în lupta împotriva cancerului pancreatic.
Acest tratament previne cinci tipuri de cancer. Este cel mai eficient.
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.