EXCLUSIV Bolile inflamatorii intestinale, afecțiuni sistemice cu impact digestiv, hepatic și cutanat. Dr. Răzvan Iacob: Inflamația digestivă să fie stăpânită
Prioritate la toaletă oriunde în țară. Cine are acest drept.
Doctor în științe medicale și medic primar în chirurgie plastică, estetică și mirochirurgie reconstructivă, cu o carieră de peste două decenii de ani la activ, dr. Dragoș Zamfirescu se numără printre specialiștii entuziaști cu privire la aplicarea microchirurgiei în limfedem.
,,Microchirurgia în limfedem e la modă, stîrnește multe discuții și entuziasm, dar orice metodă nouă trebuie testată, verificată și trebuie așteptat 5 ani. Acum au început să apară studii serioase și se vede că reconstrucția ganglionară cu reconstrucția cu țesuturi proprii vascularizate care conțin ganglioni recoltați din altă parte are beneficii seminficativ mai mare decât alte metode în care se făceau conexiuni microchirugicale între vasele limfatice și vene”, a declarat dr. Dragoș Zamfirescu.
În opinia medicului, nu se știe care este mecanismul prin care niște ganglioni împreună cu țesut adipos recoltat din jur sunt transplantați în axilă și după câteva săptâmâni luni, brațul începe să se dezumfle treptat, treptat, semnificativ, dar sunt studii foarte serioase în spate.
Experții în domeniu estimează că aproximativ 6% din supraviețuitorii de cancer de sân, care suferă o biopsie a nodului santinelă se confruntă cu limfedem. Noua opțiune chirurgicală, transferul de ganglioni limfatici, are un efect pozitiv pentru cel puțin o treime din pacienții cu limfedem, spun specialiști internaționali. În ceea ce privește aplicarea microchirurgiei la noi, dr. Dragoș Zamfirescu a povestit despre primul caz la care a aplicat noua metodă.
,,Atunci când se propune transferul liber ganglionar vascular trebuie făcută o excizie și o curățire a zonei fibroase din axilă, după aceea sunt propuse niște teorii de angio și limfogeneză. Ganglionii de acolo încep să creeze ei singuri niște vase limfatice care încep să absoarbă ca un burete limfa din țesuturi și s-o transmită în sistemul venos. Cert este că funcționează. Am făcut acum 3 săptămâni primul transfer ganglionar la o pacientă care avea un mega limfedem de braț, o tumoră cât o minge de baschet la braț. A fost o combinație de tratamente, mai întâi excizia acelei formațiuni mari, reconstrucția antebrațului și transferul ganglionar. Este un domeniu care nu avea prea multe șanse de reușită până acum”, a declarat medicul la Academia de Sănătate.
Puteți viziona întreg materialul video aici
Prioritate la toaletă oriunde în țară. Cine are acest drept.
Boala care afectează un milion de români. Poți suferi de aceasta și să nu îți dai seama încă de la început, iar consecințele sunt grave.
Mâncăm boala cu lingura. Alimentația care ne distruge sistemul digestiv.
Cum îți dai seama ce calmante funcționează pentru tine? Care pastilă e mai potrivită?
Prof. Univ. dr. Adela Magdalena Ciobanu, medic primar psihiatru vine la Academia de Sănătate.
Vaccinul gripal, esențial în prevenirea bolii, nu reușește să ofere protecție constantă.
Medicul Simona Carniciu, totul despre diabet, obezitate și bolile metabolice, la Academia de Sănătate.