Hemofilie și asistență comprehensivă. Prof. Margit Șerban, la Academia de Sănătate
Prof. dr. Margit Șerban vine la Academia de Sănătate.
Prof dr Teodor Horvat și prof dr Silviu Constantinoiu au fost invitații profesorului Irinel Popescu la ediția de luni a emisiunii Academia de Sănătate, unde s-a discutat despre Istoria Medicinei, mai ales că Academia România a lansat, lunile trecute, două volume intitulate „File din Istoria Medicinei Românești”.
”E necesar să cunoaștem Istoria Medicinei pentru că e necesar să cunoaștem istoria neamului”, consideră profesorul Teodor Horvat. Acesta a mai afirmat că a întâlnit studenți la Medicină care nu știau personalități de bază ale Medicinei românești. ”Am întâlnit studenți al Medicină care să nu cunoască marile figuri medicale sau chirurgicale din Istoria Medicinei românești. Nu știau, de exemplu, cine a fost profesorul Ioan Juvara, cine a fost profesorul Dan Setlacec”, afirmă profesorul Horvat.
În această situație, punctează prof Teodor Horvat, lansarea volumelor ”File din Istoria Medicinei Românești” completează un gol. ”Ideea pe care ați avut-o, de a coagula, de a forma un grup profesioniști ai Medicinei care au înclinații spre istorie, care să se apuce să țină conferințe, să scrie pe teme istorice, să publice, să stabilească programe - acest lucru e mai mult decât binevenit”, adaugă profesorul Horvat.
O opinie similară are și prof. dr Silviu Constantinoiu. ”Și eu am constatat, nu zic de lumea obișnuită, dar zic de studenți la Medicină și rezidenți, o lipsă crasă de cultură, în general vorbind, dar mai ales de cultură medicală și de cunoaștere a marilor noastre personalități”, a afirmat profesorul Constantinoiu.
Prof. dr. Margit Șerban vine la Academia de Sănătate.
Ce sunt chisturile pancreatice. Când devin acestea canceroase și de ce mortalitatea pacienților este ridicată.
Cum arată sistemul medical în anul 2025. Care sunt principalele neajunsuri.
Prioritate la toaletă oriunde în țară. Cine are acest drept.
Acest tip de cancer ucide românii într-un ritm alert, deși nu este cel mai invaziv tip de cancer.
Acest tip de cancer are o evoluție dramatică. Este diagnosticat târziu, iar speranța de viață a pacienților este redusă.
Cum poate scăpa un virus dintr-un laborator. Cât de îngrijorătoare este situația din Congo sau COVID a fost produs într-un laborator?
Tratamentele incorecte pentru depresie pot agrava starea pacienților. Când ajungem, de fapt, la psihiatru.
Vaccinul gripal, esențial în prevenirea bolii, nu reușește să ofere protecție constantă.
Mâncăm boala cu lingura. Alimentația care ne distruge sistemul digestiv.