EXCLUSIV Când poate fi scos prin operație un cancer ORL și când nu. Prof. dr. Codruț Sarafoleanu explică
Ce se întâmplă dacă un cancer ORL nu poate fi operat de la început? Prof. dr. Codruț Sarafoleanu explică soluțiile la care recurg medicii.
Tratamentul cancerelor sferei ORL presupune, în multe cazuri, o abordare complexă, în care chirurgia, radioterapia, chimioterapia și imunoterapia se completează în funcție de particularitățile fiecărui pacient. Decizia nu aparține unui singur medic, ci unei echipe multidisciplinare, care stabilește strategia terapeutică.
Acad. prof. univ. dr. Irinel Popescu a adus în discuție rolul echipei multidisciplinare și modul în care metodele moderne de tratament sunt integrate în cazul pacienților cu cancer al sferei ORL.
Prof. dr. Codruț Sarafoleanu a explicat cum sunt combinate metodele de tratament disponibile în prezent și de ce localizarea tumorilor ORL poate face intervenția chirurgicală deosebit de dificilă.
"Metodele sunt aceleași ca și în celelalte specialități. Avem un procent important de pacienți eligibili pentru tratamentul chirurgical, dar doar comisia oncologică multidisciplinară va stabili exact succesiunea mijloacelor terapeutice și felul în care acestea se combină și se asociază pentru un răspuns terapeutic bun.
Evident, avem radioterapia, foarte importantă, cu toate progresele și cu toate tipurile noi de radioterapie. Avem chimioterapia, care a făcut progrese semnificative și, bineînțeles, imunoterapia, care se adresează caracteristicilor intime ale tumorii și permite o terapie țintită.
Cu siguranță, în viitorul apropiat, terapia genică va ocupa un rol foarte important în cancerele sferei ORL", a explicat prof. dr. Codruț Sarafoleanu, medic primar ORL, în exclusivitate la Academia de Sănătate de la DC Medical și DC News.
Când poate fi operată tumora
Potrivit prof. dr. Codruț Sarafoleanu, chirurgia are un rol important în tratamentul cancerelor ORL, deoarece există numeroși pacienți pentru care tumora poate fi îndepărtată prin intervenție chirurgicală.
"Așa cum am spus, decizia terapeutică aparține comisiei multidisciplinare. De foarte multe ori putem opera pacientul. Sunt foarte multe tumori operabile, iar atunci completarea tratamentului chirurgical se face, eventual, cu radioterapie sau radiochimioterapie, după cum decide comisia oncologică", a mai explicat prof. dr. Codruț Sarafoleanu.
Astfel, operația nu reprezintă întotdeauna singura etapă a tratamentului. În funcție de tipul și stadiul bolii, medicii pot recomanda și alte terapii pentru controlul cât mai eficient al cancerului.
Ce se întâmplă atunci când tumora nu poate fi operată
Există însă și cazuri în care pacientul ajunge la medic cu o tumoră care nu poate fi îndepărtată printr-o intervenție chirurgicală în condiții oncologice adecvate.
"Dar sunt și situații în care pacienții se prezintă cu tumori inoperabile și atunci situația se inversează. Trebuie făcute diverse tratamente care să reducă semnificativ volumul tumoral și, dacă nu pot vindeca această afecțiune, să permită o operație cu viză de radicalitate oncologică", a subliniat prof. dr. Codruț Sarafoleanu, medic primar ORL, în exclusivitate la Academia de Sănătate de la DC Medical și DC News.araf
În astfel de situații, tratamentul poate avea inițial rolul de a reduce dimensiunea tumorii și de a crea condițiile pentru o intervenție chirurgicală ulterioară. Strategia este stabilită de comisia oncologică, în funcție de particularitățile fiecărui caz.
De ce cancerele ORL pot ridica probleme chirurgicale complexe
Localizarea tumorilor din sfera ORL aduce o dificultate suplimentară. Tumorile pot apărea în apropierea unor structuri anatomice esențiale, iar îndepărtarea completă a țesutului tumoral trebuie făcută fără afectarea majoră a funcțiilor importante.
Prof. dr. Codruț Sarafoleanu explică diferența față de alte tipuri de chirurgie.
"Ceea ce diferențiază puțin specialitatea ORL de chirurgia abdominală, de exemplu, este vecinătatea unor structuri vasculare și nervoase extrem de importante.
Dacă ne gândim nu doar la orbită și la căile lacrimale, dar mai ales la țesutul cerebral, la creier, vă dați seama că posibilitatea unei radicalități oncologice este condiționată de aceste vecinătăți și de sechelele care pot rămâne în urma unor intervenții chirurgicale care trebuie, evident, să vindece pacientul de această afecțiune", a explicat prof. dr. Codruț Sarafoleanu, în exclusivitate la Academia de Sănătate de la DC Medical și DC News.
Tratamentul se stabilește pentru fiecare pacient
Cancerul sferei ORL nu are un singur tratament valabil pentru toți pacienții. Chirurgia, radioterapia, chimioterapia și imunoterapia pot avea roluri diferite, în funcție de localizarea și caracteristicile tumorii, precum și de stadiul bolii.
Rolul comisiei oncologice multidisciplinare este tocmai acela de a stabili ordinea și combinația tratamentelor, astfel încât pacientul să aibă cea mai bună perspectivă terapeutică posibilă. În unele cazuri, chirurgia poate reprezenta tratamentul principal, în timp ce în cazul tumorilor inițial inoperabile, terapiile oncologice pot reduce volumul tumoral și pot face posibilă o intervenție ulterioară.
