Epidemia de rujeolă se extinde în SUA. Autoritățile sanitare, în alertă
Cea mai contagioasă boală din lume se extinde cu repeziciune. Autoritățile sanitare, în alertă
Din fericire însă, există și la fel de multe moduri în care poți preveni răceala, iar pe cele mai simple dintre ele le-am adunat în lista de mai jos:
Băuturile alcoolice sunt cunoscute pentru efectele lor negative la nivelul organismului uman. Alcoolul scade calitatea somnului, iar un organism obosit este un organism vulnerabil la acțiunea agenților patogeni.
Este bine să te hidratezi indiferent dacă ești răcit sau nu. Iar în perioada virozelor, cea mai bună variantă de hidratare sunt ceaiurile din plante medicinale. Pe lângă faptul că au nenumărate efecte pozitive asupra sistemului imunitar prin substanțele pe care le conțin, ceaiurile sunt ideale în sezonul rece deoarece aburul eliminat de ele, dacă este inspirat, contribuie la eliminarea germenilor de la nivelul nasului.
Este bine să ai mai multă grijă față de dieta ta atunci când vrei să te ferești de răceală sau gripă. Despre importanța mineralelor și vitaminelor în astfel de situații toată lumea știe, dar la fel de importante sunt și proteinele. Consumul de lactate, ouă, carne slabă de pui, de curcan, de vită și de pește ajută și ele organismul să devină mai puternic și să se autoprotejeze mai bine.
Acum, aproape de la orice farmacie sau supermarket poți cumpăra dezinfectat în sticluțe mici și practice pentru a crea un mediu mai curat în jurul tău. Nu costă mult și principalul lor avantaj este că le poți lua oriunde și folosi atât pentru dezinfectarea mâinilor, cât și pentru curățarea obiectelor pe care le atingi precum: birourile, balustradele, panourile cu butoane de la lifturi ș.a.m.d.
Este de la sine înțeles faptul că trebuie să fii atent când tușești sau strănuți și să-ți acoperi gura corespunzător pentru a-i proteja pe cei din jurul tău. Dar îți putem da câteva sfaturi legate de tuse și strănut și când vine vorba de protecția propriei persoane. De exemplu, atunci când strănuți, este bine să folosești batiste de hârtie, pe care le arunci imediat după o singură utilizare în locul celor din materiale textile care pot promova dezvoltarea microbilor. De asemenea, atunci când tușește sau strănută cineva, oricât de mult ar încerca persoana respectivă să te protejeze, ar fi bine să faci și tu un pas în spate pentru a preveni contactul cu agenții patogeni.
Nici măcar în familie nu este bine să bei după altă persoană sau să mănânci din farfuria ei sau cu tacâmurile ei. Iar când vine vorba de străini, ar trebui să devii chiar și mai strict și să te abții să folosești chiar și pixurile utilizate de alții, să te speli pe mâini ori de câte ori mergi la toaletă la serviciu și să te dezinfectezi ori de câte ori ai atins un lucru folosit la comun, ca de exemplu balustrada. Uneori s-ar putea ca toate aceste măsuri de prevenție să și se pară puțin extreme, dar paza bună, trece primejdia rea!
Și în final, dacă ai făcut tot ce scrie în lista de mai sus și tot ai răcit sau te-ai molipsit cu o gripă, este bine să ai în casă pentru situații de urgență un pachet răceală și gripă care să te ajute să treci mai ușor peste astfel de provocări. Alege un pachet care conține și suplimentul alimentar Astralicine, un aliat puternic împotriva răcelilor și gripelor.
Astralicine este un supliment alimentar care ajută la echilibrarea sistemului imunitar. El este compus din: Astragalus, Lemn Dulce, Soc, Ghimbir, Ienupăr și Piper. La nivelul organismului el are efecte antivirale, analgezice, antiinflamatoare, antiseptice și antitusive. Cu alte cuvinte, exact ce îți trebuie când ești răcit!
Cea mai contagioasă boală din lume se extinde cu repeziciune. Autoritățile sanitare, în alertă
Lucrul terifiant pe care trebuie să îl știi dacă ai avut COVID. Efectele sunt catastrofale și iremediabile.
Un caz surprinzător de infecție apărut în Anglia fără legătură cu niciun alt caz. Care sunt riscurile de răspândire.
Europa se pregătește pentru o nouă pandemie. Un inamic necunoscut ar putea declanșa următoarea criză globală de sănătate.
Revine masca de protecție. Boala care a explodat. Se înregistrează o creștere alarmantă a infecțiilor.
COVID declanșează o boală cronică cu impact dramatic asupra vieții pacienților. Riscurile se triplează după infectare. Duce la afectarea tuturor organelor.
Boala pe care o ai și nu știi. E o complicație a COVID.
Pandemia ce ar putea fi declanșată de pisici. Face ravagii, este avertismentul specialiștilor. Încălzirea vremii va înrăutăți situația.
Această infecție comună provoacă trei tipuri de cancer, dar și boli de inimă.
Ce s-a întâmplat cu adevărat cu graficele COVID care apăreau zilnic la TV? Răspunsul te va surprinde.
Varianta COVID NB.1.8.1 face ravagii în Franța și Asia. Experții se tem de un nou val devastator.
Complicația gravă pe care o poți face după infectarea cu COVID. Apare chiar și după ani de la infectare și are efecte dramatice.