HPV, asociat și cu bolile cardiovasculare. Provoacă inflamație cronică
Această infecție comună provoacă trei tipuri de cancer, dar și boli de inimă.
Rujeolă, un caz fatal arată importanța imunității de grup prin vaccinare: Anul trecut, un bărbat de 26 de ani care primea tratament pentru leucemie a fost dus la camera de urgență a unui spital elvețian cu febră, durere în gât și tuse, și a fost imediat internat. Starea lui s-a înrăutățit și, 17 zile mai târziu, a murit din cauza complicațiilor severe ale rujeolei. Sistemul imunitar slab al respectivului bărbat nu a reușit să lupte împotriva bolii, chiar dacă a fost vaccinat împotriva rujeolei când era copil.
Bărbat vaccinat, dar sub tratament pentru leucemie, ucis de complicațiile rujeolei
Un nou raport in Open Forum Infectious Diseases ( Formul Deschis al Bolilor Infecțioase) descrie cazul bărbatului, subliniind importanța menținerii unei acoperiri înalte a vaccinării in comunitate pentru a ajuta, prin imunizarea de grup, la protejarea persoanelor cu sisteme imunitare compromise de varii boli și infectii.
„Rujeola nu este inofensivă, este o boală gravă", subliniază autorul principal al raportului de caz, dr. Philipp Jent, de la Spitalul Universitar din Berna și de la Universitatea din Berna, Elveția. „Este o responsabilitate să vă vaccinați pentru a-I proteja și pe ceilalți, nu numai pentru a vă proteja pe voi înșivă", arată acesta.
După internarea în spital, în februarie 2017, pacientul a dezvoltat simptome suplimentare în decurs de câteva zile, incluzând o erupție progresivă, răni la nivelul gurii și conjunctivită, care au sugerat rujeola, deși el fusese vaccinat cu schema completă împotriva bolii (adică cu cele două doze recomandate de ROR ) în anii 1990. Un exudat faringian a confirmat infecția rujeolică. Tratamentul cu ribavirină (un medicament antiviral), imunoglobulină (un tip de anticorpi) și vitamina A nu i-a îmbunătățit starea. Ulterior a dezvoltat pneumonie severă și a murit.
Importanța imunizării comunității
Cazul ilustrează cât de gravă poate fi infecția rujeolică, în special pentru persoanele cu sisteme imune compromise datorate tratamentului contra cancerului sau altor cauze. El evidențiază, de asemenea, importanța imunității de grup în protejarea acestor indivizi vulnerabili, au arătat autorii raportului. Atunci când ratele de vaccinare într-o comunitate sunt destul de ridicate, bolile care pot fi prevenite prin vaccinare, precum rujeola, sunt mai puțin susceptibile de a se răspândi, ceea ce ajută la protejarea celor care nu pot fi vaccinați (cum ar fi nou-născuții care nu au încă vârsta pentru a fi ei înșiși imunizați) pentru care vaccinurile nu sunt la fel de eficiente.
Însă, când proporția persoanelor din comunitate care sunt vaccinate scade sub acest prag, așa cum se întâmplă în cazul vaccinărilor împotriva rujeolei în mai multe țări europene (cu România în frunte, pentru că avem epidemie încă din februarie 2016), focarele sunt mult mai probabil să apară. Mai mult de 41.000 de copii și adulți din Europa au fost infectați cu rujeolă în prima jumătate a anului 2018, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, depășind totalul anual al cazurilor europene raportate în orice an anterior din acest deceniu.
Crește numărul copiilor nevaccinați
În S.U.A., au existat 142 cazuri confirmate de rujeolă în 2018, până la începutul lunii octombrie, conform Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC). Datele publicate de CDC în luna octombrie au arătat, de asemenea, o creștere treptată a copiilor care ajung la vârsta de doi ani fără să fi primit vaccinurile recomandate, se arată într-un material dat publicității de Societatea Americană de Boli Infecțioase (Infectious Diseases Society of America.)
„Eforturile pentru creșterea încrederii în vaccinuri și creșterea imunității populației ar trebui intensificate", au notat autorii în concluzia raportului de caz. Medicii care se ocupă de persoanele cu sisteme imunitare compromise, au mai remarcat aceștia, ar trebui să se asigure, de asemenea, că cei care vin în contact cu respectivii bolnavi, cum ar fi membrii de familie și prietenii, sunt complet vaccinați.
Raportul de caz, integral, poate fi consultat AICI.
Această infecție comună provoacă trei tipuri de cancer, dar și boli de inimă.
Avertismentul DUR al FAO: Europa se confruntă cu cea mai gravă epidemie.
Complicația gravă pe care o poți face după infectarea cu COVID. Apare chiar și după ani de la infectare și are efecte dramatice.
Autoritățile sanitare au aflat ce este, de fapt, boala X.
"Ne pregătim de o nouă PANDEMIE". Medicii au lansat un avertisment îngrijorător.
COVID, impact asupra sistemului gastrointestinal. Detaliul pe care trebuie să îl știi dacă ai avut COVID.
Pandemia ce ar putea fi declanșată de pisici. Face ravagii, este avertismentul specialiștilor. Încălzirea vremii va înrăutăți situația.
Povara economică ridicată a cancerului de col uterin cauzat de infecția cu HPV, evidențiată într-un raport de cercetare din 13 țări.
O nouă pandemie, mai devastatoare decât cea de COVID, ne amenință. Medicii sunt îngrijorați.
COVID, impact grav pe termen lung. Are efecte grave chiar și în cazul infecțiilor ușoare.
Boala pe care o ai și nu știi. E o complicație a COVID.
Ce a decis cine trăiește și cine moare de COVID-19. Detaliul care a făcut diferența.
Ce trebuie să știi despre metapneumovirus și cum te protejezi de el. Trei lucruri importante despre metapneumovirus (MPV), virusul care a stârnit panică mondială.