Bolile hepatice, tot mai frecvente. Irinel Popescu: Cauză a vieții moderne. Dușmanii tradiționali ai ficatului nu au dispărut
Bolile hepatice sunt din ce în ce mai frecvente. Stilul de viață contribuie la îmbolnăvirea ficatului.
Academicianul prof. dr. Irinel Popescu, promotorul chirurgiei robotice în România, a vorbit despre motivele pentru care spitalele ar trebui sâ aibe programe de chirurgie robotică.
"Cu cât un spital își propune să fie mai sus, pe scara ierarhică, pe scara performanței profesionale și a gamei de procedee de care dispune, cu atât este obligat, mai mult sau mai puțin, să aibă chirurgia robotică inclusă în arsenalul său terapeutic. Această tendință s-a observat mai întâi în Statele Unite, de acolo în Europa de Vest și iată că și la noi, și în Europa de Sud-Est, în care România a fost lider la un moment dat. Împreună cu colegii din Grecia, am înființat Asociația de Chirurgie Robotică Sud-Est Europeană. Acesta este un prim motiv care este suficient de puternic. Al doilea, desigur, sunt indicațiile de chirugie robotică", a explicat academicianul.
Prostatectomia radicală robotică, pe primul loc în Europa de Vest
"Dintre indicațiile acceptate până acum și rambursate de majoritatea caselor de asigurări, cel puțin cele Vest Europene, rămâne, de departe, pe primul loc prostatectomia radicală robotică. În mod cert, în curând, Spitalul Sanador va avea și componenta de chirurgie urologică robotică și în mod special, o echipă capabilă să facă intervenția pe care am menționat-o", a mai spus acesta.
Potrivit Academicianului, prin chirurgia robotică se pot accesta spații limitate și greu se accesat, prin instrumentele robotice versatile și mai ușor de manevrat, față de alte metode chirurgicale.
"În chirurgia generală, indicațiile pleacă de la accesul în niște spații limitate și greu de accesat pe orice altă cale, inclusiv pe calea chirurgiei laparoscopice, și în care, cu ajutorul instrumentelor robotice mult mai versatile, mai ușor de manevrat, prin gesturi mult mai fine, se poate efectua o chirurgie de mare finețe. În situația aceasta este polul gastric superior, regiunea esogastrică și pelvisul profud, acolo unde se găsește rectul, iar în cazul persoanelor de sex feminin, vaginul, colul uterin", a explicat promotorul chirurgiei robotice în România.
VIDEO:
Bolile hepatice sunt din ce în ce mai frecvente. Stilul de viață contribuie la îmbolnăvirea ficatului.
Această intervenție elimină nodulii pulmonari, cu condiția ca aceștia să fie depistați precoce.
Aceștia sunt pacienții care au prioritate în ceea ce privește transplantul hepatic.
Dr. Dragoș Romanescu, medic primar chirurg, ne-a spus totul despre ficat și despre cum acesta ne oglindește sănătatea.
Asta se întâmplă după operație. Ce trebuie să știi după o intervenție chirurgicală.
Cum să nu ajungi la operație. Ce greșim în privința sănătății. Majoritatea bolilor ar putea fi evitate, dacă am lua o măsură simplă.
Medicul chirurg ne-a explicat care sunt semnele unui chist hepatic, care este testul care pune cel mai bine diagnosticul și cum se poate opera.
Acesta este cel mai banal semn al AVC-ului. Nici măcar nu îți dai seama că, de fapt, ai suferit un accident vascular cerebral ischemic.
Operația de micșorare a stomacului este o modalitate de a pierde în greutate prin modificarea sistemului digestiv.
Chirurgia sânului este o componentă cheie a tratamentului cancerului de sân, care presupune îndepărtarea cancerului printr-o operație.
Care este cea mai frecventă tumoare benignă. "Poate fi peste tot în creier".
Acest tip de cancer ucide românii într-un ritm alert, deși nu este cel mai invaziv tip de cancer.
Ce este o hernie inghinală, când și de ce apare. Care sunt cauzele și simptomele herniei inghinale și cum se poate trata.