De ce apare durerea după operație. BH4, compusul care joacă un rol major
Asta se întâmplă după operație. Ce trebuie să știi după o intervenție chirurgicală.
Președintele Klaus Iohannis a ajuns de la ceremonie la spital. „Astăzi, 25 octombrie a.c., președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, a fost internat în Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila" (SUUMC), în vederea efectuarii unei intervenții minim invazive artroscopice la umărul stâng", au anunțat oficial reprezentanții unității medicale.
Operația a fost minim invazivă, recuperarea va fi rapidă
Dimineață, președintele participase la o ceremonie în Parcul Carol, la Mormântul Ostașului Necunoscut, dedicat Zilei Armatei Române.
Medicii au anunțat și ce tratament i-au prescris președintelui României.
Intervențiile minim invazive sunt ușor suportate de pacienți iar recuperarea este mult mai rapidă.
„Intervenția a decurs fără probleme. Pacientul urmează tratament antialgic, antiinflamator și antibioterapie cu spectru larg, începând, încă din această seară, în post-operator, procedurile de recuperare fizică, conform protocolului aplicat în cazul unui astfel de tratament chirurgical", se arată în documentul citat.
„Anterior, domnul președinte al României a fost supus aceleași proceduri minim invazive artroscopice și pentru tratamentul afecțiunilor suferite la nivelul articulației umărului drept", mai precizează sursa citată.
Asta se întâmplă după operație. Ce trebuie să știi după o intervenție chirurgicală.
Cum se tratează varicele, cât durează recuperarea și ce este important să știe orice pacient care suferă de varice.
Această afecțiune este mai mortală decât cancerul și scurtează cu ani buni viața adulților. Riscul de deces este între 30 și 180 de zile.
Medicul chirurg Dragoș Romanescu ne-a vorbit despre puncția hepatică. Pentru ce este utilizată puncția și când e nevoie de ea.
Ce este o hernie inghinală, când și de ce apare. Care sunt cauzele și simptomele herniei inghinale și cum se poate trata.
Acest semn adesea ignorat sau pus pe seama unor afecțiuni comune este, de fapt, un simptom al cancerului AVANSAT.
Care sunt bolile și tipurile de cancer în care e folosită chirurgia robotică.
Această terapie ameliorează durerile post-operatorii.
Medicul chirurg ne-a explicat care sunt semnele unui chist hepatic, care este testul care pune cel mai bine diagnosticul și cum se poate opera.
Cum să nu ajungi la operație. Ce greșim în privința sănătății. Majoritatea bolilor ar putea fi evitate, dacă am lua o măsură simplă.
Dr. Dragoș Romanescu, medic primar chirurg, ne-a spus totul despre ficat și despre cum acesta ne oglindește sănătatea.
Care este primul semn al unei tumori hepatice. La ce ar trebui să fie atenți pacienții.
Acest tip de cancer ucide românii într-un ritm alert, deși nu este cel mai invaziv tip de cancer.
Această boală poate să ucidă în doar câteva luni. Diagnosticată precoce, crește șansele de supraviețuire.