"Nu este un vaccin, este o injecție": diferența care poate schimba încrederea oamenilor în știință
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Alexandru Rafila spune că am putea scăpa de mască abia în toamnă, sau atunci când imunizăm 10 milioane de persoane.
Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, susține că am putea scăpa de ască cel mai devreme în toamnă, sau când vor fi imunizate minim 10 milioane de oameni. Acest prag, însă, susține el, nu va fi atins dacă nu se crește capacitatea de vaccinare la 100.000 de persoane pe zi.
„De mască am putea scăpa prin toamnă sau când imunizăm 10 milioane de persoane. Purtarea măștii ar trebui să devină voluntară. Trebuie să ne gândim la niște cifre. În momentul de față, noi vaccinăm 50-60.000 de persoane zilnic, mai puțin în weekend, când numărul lor este ceva mai mic. Aștept momentul în care se ating sau se depășesc 100.000 de administrări zilnic. Altfel nu cred că atingem 10 milioane de vaccinați dacă nu creștem la 100.000 pe zi", a spus Rafila la DigiFM.
Premierul Florin Cîțu a declarat azi, într-o conferință de presă că până la finalul lunii iulie poate fi atins obiectivul de 10 milioane de persoane vaccinate.
„Campania de vaccinare, știți foarte bine, iau în calcul lunile aprilie și luna mai, în aceste două luni vom avea 8,3 milioane de doze de vaccin care intră în România, la finalul lunii mai vom avea poate 5 milioane de persoane vaccinate și în scenariul optimist chiar 6 milioane de români vaccinați. 5 milioane de persoane vaccinate reprezintă peste 50% din populație care va fi vaccinată. Putem vorbi la sfârșitul lunii mai de revenirea la normalitatea", a spus Cîțu.
Acesta a precizat că este nevoie și de o implicare a bisericii în această campanie de vaccinare, mai ales în mediul rural, potrivit Digi 24.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.