CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Pastorul Daniel Grigoriciuc a fost infectat cu coronavirus și a ajuns în Spitalul din Suceava. Acesta a povestit prin ce a trecut.
"M-am întors dintr-o slujire din Belgia. La un moment dat, am simţit că sănătatea mi se şubrezeşte şi s-a dovedit că eram infectat. Şi eu şi soţia am ajuns la spitalul din Suceava, de unde eu, din cauza agravării stării, am ajuns la Iaşi. Sunt impresionat de dragostea fraţilor şi a surorilor care s-au rugat pentru mine. Vreme de o lună nu am vorbit decât cu mine însumi şi cu Dumnezeu.
Domnul ne-a arătat cât de uşor se poate muri, că nu ne putem bizui pe noi, că trebuie să ne bizuim pe el... Am fost la terapie intensivă, am văzut scene care m-au marcat pe viaţă. Medicii au recunoscut că din punct de vedere medical, singura mea şansă a fost Dumnezeu", a spus pastorul Daniel Grigoriciuc, potrivit monitorulsv.ro.
Citește continuarea pe DC News.
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.