UE cumpără vaccinuri pentru a se pregăti pentru următoarea pandemie
Uniunea Europeană achiziționează vaccinuri pentru a se pregăti pentru următoarea pandemie.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.076 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 815 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 25.605 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 13.04.2021 (10:00) – 14.04.2021 (10:00) au fost raportate 164 de decese (88 bărbați și 76 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu,Teleorman, Timiș,Tulcea, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 20 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 44 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 51 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 44 decese la categoria de peste 80 de ani.
153 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 7 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.360. Dintre acestea, 1.521 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate7.035.734 deteste RT-PCR și 737.768 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.409 teste RT-PCR (16.775 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.634 la cerere) și 10.797 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 58.453 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 15.599 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 47.088 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 131 de persoane.
Uniunea Europeană achiziționează vaccinuri pentru a se pregăti pentru următoarea pandemie.
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.