Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Pacienţii cu COVD-19 care dezvoltă simptome neurologice prezintă un risc de şase ori mai mare de deces, potrivit unui studiu internaţional publicat marţi de revista medicală JAMA Network Open.
Rezultatele, încă provizorii, au fost obţinute pe baza a 3.744 de adulţi spitalizaţi în 133 de centre de pe cele cinci continente.
Principala concluzie a studiului este că 82% dintre pacienţii spitalizaţi au dezvoltat simptome neurologice, care merg de la dureri de cap şi până la pierderea mirosului sau a gustului, ceea ce creşte de şase ori riscul de deces.
„Prezenţa oricărui simptom neurologic legat de COVID-19, de la ceva aparent inofensiv precum pierderea mirosului şi până la evenimente mai importante, precum accidentele cerebrovasculare, se asociază cu un risc de şase ori mai mare de deces", se arată într-un comunicat.
De asemenea, pacienţii cu boli neurologice preexistente, precum demenţă sau migrene cronice, au un risc dublu de a dezvolta simptome neurologice asociate COVID-19.
„De la începutul pandemiei a fost evident că un mare număr de persoane cu o formă gravă a bolii, care a necesitat spitalizarea, au dezvoltat şi probleme neurologice", notează în acest comunicat cercetătoarea Sherry Chou.
Sherry Chou, profesor de neurologie la Universitatea din Pittsburg (SUA), a condus consorţiul internaţional care a realizat studiul, citat de Agerpres.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.