Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Mai mute țări europene susțin că duc lipsă de medicamentul Remdesivir și că au stocurile pe sfârșite.
Țări din Europa reclamă o criză în aprovizionarea cu medicamentul antiviral Remdesivir, stocurile lor fiind pe sfârşite în timp ce numărul noilor cazuri de COVID-19 şi cel al spitalizărilor cresc.
Olanda a confirmat marţi că şi-a epuizat stocul de Remdesivir şi discută cu Comisia Europeană pentru a primi noi doze. Executivul comunitar achiziţionează acest medicament în mod centralizat şi gestionează distribuirea lui către statele membre ale UE, în luna iulie fiind asigurată astfel aprovizionarea cu doze suficiente pentru tratarea a 30.000 de pacienţi COVID-19. Dar şi SUA au încheiat atunci cu compania Gilead un contract pentru achiziţia a 500.000 de doze, adică aproape întreaga producţie până în luna septembrie. Ministrul polonez al sănătăţii, Adam Niedzielski, a declarat marţi că unele spitale din ţara sa nu mai au Remdesivir, deşi ultima livrare a fost vineri. Spania s-a confruntat şi ea în august cu indisponibilitatea acestui medicament, dar acum afirmă că are doze suficiente pentru săptămânile următoare. Şi Ministerul Sănătăţii german afirmă de asemenea că dispune de suficiente doze de Remdesivir pentru lunile următoare. În schimb, Marea Britanie, care este inclusă în schema de achiziţii a UE, şi-a raţionalizat stocul de Remdesivir, folosind acest medicament numai în cazul pacienţilor care au cel mai mult nevoie de el.
Potrivit unei stenograme de la jumătatea lunii septembrie, ce face referire la o declaraţie a unui oficial al Comisiei Europene la o întâlnire cu experţi sanitari din statele membre, executivul comunitar era în tratative cu Gilead pentru un nou contract menit ''să evite o lacună în aprovizionare'' şi care urma să fie semnat la sfârşitul lunii septembrie sau începutul lui octombrie. Achiziţiile precedente au avut în vedere nevoia estimată până la sfârşitul lunii septembrie, însă între timp în statele UE numărul bolnavilor de COVID-19 şi cel al spitalizărilor au început să crească semnificativ. Deşi Comisia Europeană nu a comentat deocamdată această situaţie, potrivit Reuters mai mulţi oficiali au declarat că noi livrări de Remdesivir sunt aşteptate să sosească în curând.
Studiile au relevat că Remdesivirul reduce durata de spitalizare în cazurile severe de infectare cu noul coronavirus. Acest antiviral şi steroidul Dexametazonă sunt singurele medicamente autorizate în UE pentru tratarea COVID-19. Ambele i-au fost administrate şi preşedintelui american Donald Trump, împreună cu un medicament experimental pe bază de anticorpi, potrivit Agerpres.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.