Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID, a declarat că toate procedurile, platforma de programare și Registrul Electronic Național de Vaccinare au fost pregătite. Primele doze de vaccin anti-COVID pentru copii vor ajunge în a doua jumătate a lunii ianuarie.
”Noi ne aşteptăm ca după 15 ianuarie să primim prima tranşă din vaccinul pediatric de la compania Pfizer. În momentul de faţă, pot să vă spun că toate procedurile, instrucţiunile, platforma de programare, Registrul Electronic Naţional de Vaccinare sunt, deja, pregătite. Vom anunţa din timp momentul la care va debuta efectiv această etapă de vaccinare. Copiii se pot vaccina atât în centrele de vaccinare care vor avea astfel de cabinete dedicate, atât în unităţi sanitare, dar şi în centrele din afara unităţilor sanitare, precum şi în cabinetele de medicină de familie, acolo unde medicii de familie vor solicita şi astfel de vaccinări pediatrice.Primele date privind coronavirusul au arătat că rata de infectare în rândul copiilor este destul de mică.
Din punctul de vedere al ponderii cazurilor internate, aproximativ 1,5% din totalul cazurilor de COVID-19 înregistrate în România au fost raportate la copii din grupa de vârstă 5-11 ani, iar 3% din cazuri la grupa de vârstă 11-14 ani În timpul valului 4 am observat o creştere drastică a numărului de cazuri şi la această categorie de vârstă, dovedind cât de repede se transmite varianta Delta a coronavirusului. Dacă ne uităm la impactul pe care Covid-19 îl are în rândul tinerilor, în mod deosebit grupa de vârstă 5-11 ani, datele din Europa ne arată că rata de internare în spitale a copiilor este de la 3 până la 5 cazuri la 1.000 de persoane, iar rata de internare la secţia de terapie intensivă este undeva la 10 cazuri la 10.000 de persoane. Astfel, putem spune că impactul este semnificativ mai mic decât la populaţia adultă, dar nu este 0”, afirmă medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, în cadrul dezbaterii privind vaccinarea copiilor.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.