FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
În Israel s-au anunțat peste 11.000 de cazuri noi de infectare, odată cu reînceperea școlii.
Ministerul Sănătăţii din Israel a anunţat joi un număr record de cazuri de COVID-19, cu 11.187 de noi infecţii înregistrate în ziua precedentă, arată surse citate de Agerpres. Acest vârf se înregistrează la o zi după ce copiii s-au întors la şcoală, în timp ce oamenii de ştiinţă avertizează că aceasta ar putea alimenta o creştere în continuare a numărului de cazuri.
Ultimele cifre sunt din a treia zi consecutivă când Israelul a anunţat peste 10.000 de noi cazuri. Cu toate acestea, numărul persoanelor grav bolnave a scăzut constant şi este în prezent la jumătate faţă de nivelul din ianuarie.
Oamenii de ştiinţă continuă să sublinieze că vaccinul Pfizer/BioNTech rămâne eficient în prevenirea cazurilor severe de boală şi a decesului. Israelul l-a folosit exclusiv în campania sa de vaccinare devenind lider mondial.
La 100.000 de persoane, numărul cazurilor printre cei nevaccinaţi este de departe mai mare decât al celor vaccinaţi în toate grupurile de vârstă. Acest lucru se aplică în special celor care sunt grav bolnavi sau au peste 60 de ani. De asemenea, Israelul a început să administreze o a treia doză de vaccin din iulie, fiind prima ţară din lume ce a făcut acest lucru.
Peste 25% din populaţia Israelului de 9,4 milioane de locuitori a primit deja rapelul.
Decizia pentru a treia doză de vaccin se bazează pe datele Ministerul Sănătăţii care sugerează că eficacitatea vaccinului a scăzut semnificativ de la începutul lunii iunie.
La nivel general, peste 59% dintre cetăţeni au fost vaccinaţi de două ori.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.