FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
"Copiii fac forme extrem de uşoare. Nu am avut copii cu forme grave, decât câţiva şi care aveau patologie asociată. Copiii sunt un fel de vectori, practic ei nu o să facă forme grave, însă ei vor fi cei care vor răspândi boala în rândul adulţilor, în rândul bunicilor, părinţilor, profesorilor, din nefericire", a explicat medicul Ciprian Şofariu.
Întrebat dacă reluarea cursurilor faţă în faţă poate fi un pericol pentru copii, directorul medical al Spitalului de Pediatrie din Sibiu a precizat: "Pentru copii, nu, pentru cei din jurul lor, da. Dacă copiii ar purta masca pe nas ar fi OK şi dacă s-ar vaccina cei care vin în contact cu ei, care sunt de vârstă mai mare. Asta ar fi cel mai bun lucru, dacă toţi bunicii aceia care se duc după ei ar reuşi să se vaccineze şi la fel, din rândul cadrelor didactice, ar fi perfect".
Medicul Ciprian Şofariu spune că acei copii care au fost diagnosticaţi cu COVID-19 în Spitalul de Pediatrie din Sibiu au ascultat de medici şi asistente şi au purtat masca de protecţie.
"Probabil incidenţa o să crească un pic. Asta e clar. (...) Însă ce am observat eu la copii, ei sunt cei mai disciplinaţi şi ascultă tot ce li ce cere. Dacă le spui să poarte mască, poartă masca", a arătat Ciprian Şofariu.
În prezent, la Spitalul Clinic de Pediatrie din Sibiu nu se pot depista tulpinile noi ale COVID-19. Spitalul intenţionează să solicite bani Ministerului Sănătăţii, pentru a putea identifica, în laboratorul propriu, noile tulpini, atât la copii, cât şi la adulţi.
"Noi nu ne-am prea confruntat cu tulpinile acestea rezistente, care se vehiculează că ar fi la copii cu o simptomatologie mai urâtă, cum e cea britanică sau din Africa de Sud, dar aceasta, prima, care a fost, nu a fost grea pentru copii. (...) Deocamdată nu avem posibilitatea să facem secvenţierea (pentru tulpinile noi n.r.), însă suntem în curs de a face demersuri de a primi bani de la minister, pentru că secvenţierea aceasta este o căruţă de bani, care se face pentru tulpini. Şi atunci, din cazurile care se vor pozitiva, o să reuşim să facem şi noi secvenţierea", anunţă directorul medical al Spitalului Clinic de Pediatrie din Sibiu, Ciprian Şofariu, notează Agerpres.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
EG.5, noua variantă de COVID, face deja victime și în România. S-au înregistrat cazuri de infecții cu noua tulpină de coronavirus.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.