China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat luni, 27 aprilie, o nouă ordonanță militară, cea cu numărul 10.
Ministrul de Interne Marcel Vela și-a început discursul de luni, 27 aprilie, mulțumind românilor pentru respectarea restricțiilor impuse.
”Încep prezentarea Ordonanței Militare nr 10 adresându-vă mulțumiri! În curând, ne vom apropia de normalitate. A fost greu, ne este greu, dar avem același obiectiv: să întărim protecția în fața acestui inamic”, a afirmat ministrul Vela.
Acesta a anunțat ”o veste bună” pentru vârstnicii peste 65 de ani: ”Circulația e permisă în afara locuinței în următoarele situații: indiferent de intervalul orar, pot circula în afara locuinței pentru deplasare în interes profesional, pot să se deplaseze în situația în care au nevoie de asistență medicală care nu poate fi amânată, inclusiv tratamente oncologice, dializă. Totodată, pot face deplasări pentru activități agricole”.
Vârstnicii pot ieși din case între orele 7.00 și 11.00, respectiv 19.00 și 22.00.
Ministrul a anunțat că unele zboruri vor fi, în continuare, suspendate din și spre Spania, Austria, Belgia, Elveția, SUA, Anglia, Irlanda de nord, Turcia, Olanda, Belgia, Iran, Italia, Franța, Germania.
Marcel Vela a subliniat că ”relaxarea de după 15 mai va fi una graduală” și că și după această dată românii trebuie să fie responsabili mai ales că vine 1 mai și ”vremea este frumoasă”.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.