Creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
De vineri intră în vigoare noi reguli la intrarea în țară din zonele galbene. Testul negativ nu este suficient, ci va fi impusă și carantină.
Secretarul de stat Raed Arafat a explicat că cetăţenii, de orice naţionalitate, care vin dintr-o zonă galbenă din orice parte a lumii, au nevoie de un test negativ, dar chiar și așa, vor intra în carantină. „De mâine seară (vineri, n.r.) intră decizia pe carantină. Decizia pe test, urmează să facem o clarificare, deci care vin mâine, poimâine - este chiar acum în dezbatere la comitet - nu trebuie să facă testul acum, dacă vin mâine. E clar că aici trebuie să facem clarificări. Testul nu trebuie făcut de cei care se întorc mâine, sau poimâine. Va fi o perioadă de aşteptare pentru test, dar nu pentru carantină, pentru că aici se merge pe procedura de până acum, fiecare ştia riscul. Dar pentru test, vom veni cu clarificări până terminaţi emisiunea", a explicat Raed Arafat în dialog cu Mihai Gâdea, la Sinteza Zilei de la Antena 3.
Șeful DSU a fost întrebat apoi de ce este nevoie şi de test COVID negativ şi de carantină, pentru cei care se întorc din ţările aflate pe lista galbenă. "Un test este foarte bun pentru momentul în care s-a făcut, dar nu garantează că după două zile nu eşti pozitiv, sau după trei. Testul se face, ne garantează o perioadă scurtă, probabilitatea să devii pozitiv este mai mică, dar perioada de incubaţie a bolii este de 14 zile. În perioada asta, tu dacă te întorci (din zone cu risc, n.r.), e bine să păstrăm această situaţie cât merge şi campania de vaccinare, în mod paralel.
Şi atunci testul ne garantează când vii că nu eşti pozitiv. Apoi, intri în carantină cel puţin 8 zile până faci al doilea test. Dacă al doilea test este negativ, la 10 zile ieşi. Rămâne sistemul cu 8 zile şi 10 zile ieşirea. Testul de intrare în ţară că eşti negativ este foarte important. Prin asta evităm să importăm mai mult din tulpina care circulă în câteva ţări, cu impact mult mai serios", a explicat Raed Arafat.
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.