China neagă acuzația CIA cu privire la apariția COVID din laborator: E extrem de puţin probabil să fi existat o scurgere din laborator
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Începând de azi, măștile medicinale sau cele de tip FFP2 sunt obligatorii. De asemenea, alte restricții au intrat în vigoare azi.
Noile restrictii au intrat,azi în vigoare. Măștile medicinale sau de tip FFP2 sunt obligatorii în spații închise sau deschise, iar starea de alertă este prelungită.
Purtarea măștile este considerată una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenţie a COVID-19, la nivelul Uniunii Europene. „FFP” înseamnă „piesă facială filtrantă” și este un standard european pentru eficiența măștii. Acest tip de mască filtrează cel puțin 94% din toți aerosolii, inclusiv virusurile din aer precum SARS-CoV-2, arată Antena 3.
Fac excepție de la purtarea măștii de tip medical sau FFP2 în toate spațiile închise și deschise, conform Hotărârii nr. 1 a CNSU:
- copiii cu vârsta mai mica de 5 ani,
- persoanele care sunt singure în birou, prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane,
- reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane,
- vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare dintre celelalte persoane din public,
- persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperature ridicate, umiditate crescută etc) sau activități sportive.
Sunt menținute măsurile în vigoare referitoare la participarea persoanelor la activități până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori.
Participarea persoanelor este permisă în limita a 30% din capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori. De la această regulă sunt exceptați operatorii economici a căror activitate de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase, unde este permisă participarea până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Acești operatori economici sunt restricționați la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în situația în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.
Aceeași măsură se aplică și în ceea ce privește activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.