Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Prof dr Alexandru Rafila, una dintre personalitățile medicale intens mediatizate săptămânile acestea, a acordat un interviu sâmbătă, 18 aprilie, pentru DC Media Group în care a mărturisit de ce a ales profesia de medic și cum nu a reușit să învețe Limba Maghiară.
Profesorul Rafila povestește că acum câțiva ani buni, când a dat admitere la Medicină, "era o provocare să intri la facultatea asta". Însă, nu provocarea l-a determinat să o ia pe acest drum, ci faptul că avea în familie un medic: tatăl său. "Eram familiarizat cu problemele de natură medicală şi mi se părea anormal să mă îndrept spre altceva pentru că era un interes constant asupra acestei profesii. Aşa că, în 1980, am devenit student la Facultate de Medicină. În mod efectiv, în 1981, pentru că pe vremea aceea trebuia făcut şi stagiul militar, care dura aproape un an de zile", afirmă profesorul Rafila.
Recunoaște că a îndrăgit Medicina Internă și Bolile Infecțioase. "N-am avut o aplecare deosebită spre partea chirurgicală. (...) După 1990, când am dat rezidenţiatul, în 1991, am ales Microbiologia pentru că a existat un anumit context în care cunoșteam multe personalități de la Institutul Cantacuzino care m-au determinat să aleg această specialitate", completează specialistul.
Alexandru Rafila își amintește cu drag perioada stagiaturii din Secuime, la Sfântu Gheorghe, când aîncerct să învețe Limba Maghiară.
"Nu am reuşit, decât aşa câteva cuvinte. A fost o experienţă extrem de bună. Nu am avut nicio problemă legată de integrarea în zonă. Chiar a fost o experienţă de bună calitate. În general, comunităţile mici, mai ales din Transilvania, se organizează mai bine şi era mai simplă viaţa din punct de vedere al accesului la resurse, inclusiv alimentare, în acea perioadă", adaugă profesorul.
Își amintește că în zonă exista o fabrică de băuturi alcoolice care producea licori odată celebre ca lichiorul de chimion, cel de mentă şi un gin celebru pentru România – Covagin.
Alexandru Rafila a absolvit Medicina în 1987, a obținut titlul de doctor în 2004, iar din 2000 a fost medic primar în specialitățile Medicină de Laborator, Microbiologice și Sănătate Publică. În prezent este şeful Disciplinei de Microbiologie al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila", şeful Laboratorului Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş" din Bucureşti, președintele Societății Române de Microbiologie și reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății.
Profesorul Rafila a deținut funcțiile: director al Institutului Naţional de Sănătate Publică, secretar de stat pe probleme de Asistenţă medicală şi Sănătate publică, consilier personal al Ministrului Sănătăţii pe politici de sănătate, membru în Comitetul Executiv al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (2014-2017) şi a reprezentat România în comitetul director al ECDC (2009-2014). Dr Rafila este și expert OMS, NATO şi al Comisiei Europene, activitatea sa profesională fiind recunoscută peste hotare.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19