A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Președintele Consiliului European, Charles Michel, susține că nu este momentul acum să se discute despre introducerea unui pașaport de vaccinare.
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat, într-un interviu, că nu e timpul acum de introducerea unui pașaport de vaccinare, ci de mai multe vaccinări. Acesta a mai susținut că dezbaterea este "foarte pertinentă", dar decizia va fi luată de liderii Uniunii Europene. Totul a plecat de la premierul Greciei care a solicitat, într-o scrisoare Comisiei Europene, marţi crearea unui paşaport special care să ateste vaccinarea purtătorului.
Charles Michel a mai precizat că există un acord de principiu privind un astfel de document, dar mai întâi "trebuie vaccinaţi mai mulţi oameni". Odată introdus, pașaportul ar putea "produce o frustrare uriaşă în Europa" şi în alte părţi ale lumii. Preşedintele Consiliului European a mai afirmat că "nu exclude" ca pe viitor deplasările în interiorul UE să fie permise numai celor vaccinaţi, potrivit Agerpres.
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.