CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
O mare companie farmaceutică lucrează la un medicament împotriva coronavirusului, iar acum se află în "faza avansată" de producție. Totul se întâmplă în Irlanda, unde pastila anti-COVID-19 ar putea fi la un pas distanță, potrivit Daily Mail.
Despre această noutate în domeniul medical a vorbit şi vicepremierul Irlandei, Leo Varadkar. Compania MSD Pharmaceutical, cunoscută drept Merck & Co. în SUA și Canada, lucrează la acest produs, după ce a renunțat recent la două vaccinuri experimentale.
Anterior, compania a încercat să dezvolte două vaccinuri anti-COVID, dar experimentele nu au dat rezultatele dorite.
Între timp, la noi, Ministerul Sănătăţii dă undă verde Ivermectinei. Specialiştii au spus că medicamentul se poate folosi în studii clinice, la fel ca şi în celelalte ţări.
Întrebat care a fost exact demersul pentru avizarea Ivermectinei în cadrul Ministerului Sănătăţii, Virgil Musta, preşedintele Comisiei de Boli Infecţioase a precizat că până în acest moment, Ivermectina a primit aviz pentru a fi folosită, dar în studii clinice, şi nu în protocolul de tratament pentru infecţia cu SARS-Cov-2, notează Antena 3.
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.