Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Peste 770 de copii au fost diagnosticați cu COVID-19 în ultima săptămână, potrivit anunțului ministrului Sănătății, Nelu Tătaru
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru atrage atenția că nu în școli sau în ziua alegerilor ar trebui să căutăm sursa infectărilor, ci ar trebui să fim atenți la ceea ce se întâmplă în parcuri sau în transportul în comun. „Copiii, adolescenții, nu prezintă simptomatologie. Valorile noastre pe care le-am avut în ultima săptămână, avem în jur de 276 de copii care sunt între 0 și 9 ani și 495 de copii care sunt între 10 și 19 ani. Noi vedem că avem o majoritate de cazuri care a ajuns la 2.000, în contextul în care avem persoane de mai multe vârste, iar decesele le vedem ca manifestare la cei cu comorbidități în general.
Noi trebuie să gândim că atât procesul electoral în sine, ziua votului, cât și ziua în care copilul este la școală, sunt cele mai reglementate în acest moment și cele mai respectate.
Dar haideți să vedem cu ce se ajunge la școală, cum sunt așteptați copiii când ies de la școală, cum pleacă copiii de la școală acasă, ce se întâmplă în parcuri după”, a declarat Nelu Tătaru, citează Antena 3.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.