Cazurile COVID-19, în creștere în Europa: Doar jumătate dintre țări au raportat decesele cauzate de COVID
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Avem primul județ care a intrat în zona roșie privind riscul epidemiologic. Este vorba despre Cluj, care a ajuns în doar câteva zile la o incidență a ratei infectărilor de 4,04 la mie.
De la începutul anului, numărul noilor cazuri de infecții COVID-19 crescut constant. În 2 ianuarie erau încă sub 1.000 de cazuri, în 5 ianuarie aveam deja aproape 5.000, iar în 11 ianuarie al ajuns la aproape 9.000 de cazuri.
De altfel, toate județele au înregistrat creșteri ale incidenței infectărilor, iar în prezent sunt 10 județe în zona galbenă.
Potrivit INS, media națională a incidenței COVID-19 este de 1,93, față de 1,39, cât era acum două zile.
În București, rata de incidență COVID-19este de 2,97 de cazuri la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua precedentă, când s-a înregistrat o valoare de 2,57 la mia de locuitori, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică. Mai sunt în apropiere Suceava, cu 2,94 și Brașov, cu 2,71
De asemenea, 7 localităţi din judeţul Braşov, inclusiv municipiul reşedinţă, înregistrează, luni, o incidenţă cumulată a cazurilor de COVID-19 ce se situează între 3 şi 6 cazuri la 1.000 de locuitori, conform datelor publicate pe site-ul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov.
În oraşul Predeal şi localităţile Bran şi Şercaia, incidenţa cumulată COVID-19 depăşeşte 5 cazuri la o mie de locuitori. În municipiul Braşov, rata de transmitere a virusului este de 3,29/1000, în creştere constantă în ultimele trei zile.
În Europa, varianta Omicron continuă să producă număr mare de infectări în unele state, dar cu numpr mic de decese, în timp ce alte state nu mai au nici decese, nici infectări.
Astfel, Marea Britanie avea ieri 142.224 și 77 de decese, Franța 93.896 de cazuri și 280 de decese, Germania 38.618 de cazuri noi și 175 de decese, Italia 101.762 de noi cazuri și 225 de decese, Spania 97.464 de noi cazuri și 68 de decese, Olanda 27.891 de cazuri și 8 decese, Belgia 15.242 de cazuri și 18 decese, Israel 23.566 de cazuri și niciun deces, Elveția 6.852 de cazuri și 5 decese, Grecia 27.766 de cazuri și 85 de decese, Austria 10.804 de cazuri și 7 decese, iar Suedia, niciun nou caz și niciun deces.
În Bulgaria au fost ieri 6.761 de noi cazuri și 116 decese, Ucraina a avut ieri 1.969 cazuri și 86 decese, iar Rusia, 15.830 de noi cazuri și 741 de decese.
Toate datele despre evoluția pandemiei în lume pot fi consultate AICI
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.