China neagă acuzația CIA cu privire la apariția COVID din laborator: E extrem de puţin probabil să fi existat o scurgere din laborator
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Unul dintre pacienţii cu COVID-19 decedaţi la ATI Sibiu este un tânăr cu certificat fals de vaccinare.
Unul dintre pacienţii care au decedat în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) COVID-19 a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Sibiu a fost un tânăr care, înainte să piardă lupta cu boala, le-a mărturisit medicilor că el are un certificat de vaccinare, dar de fapt nu s-a imunizat, a declarat marţi, pentru Agerpres, coordonatoarea secţiei, medicul Ioana Codru.
Întrebată ce a impresionat-o cel mai mult de la debutul valului 4, la pacienţii cu COVID-19, coordonatoarea Secţiei ATI COVID-19 de la SCJU Sibiu a spus: 'Din păcate, am avut pacienţi care au circulat prin Europa cu certificate false de vaccinare. În final, pacienţii au recunoscut asta, ne-au spus-o ei spontan. (...) Am avut un pacient (cu certificat fals de vaccinare - n.r.) care a şi murit din păcate şi era şi tânăr'.
Medicii le transmit celor care au dat un astfel de certificat fals de vaccinare să se gândească în primul rând la familia celui care primeşte un asemenea document şi riscă să moară, dacă se infectează
'Nu ştiu despre cine e vorba sau cum au fost obţinute aceste certificate, dar (cei care oferă certificate false de vaccinare - n.r.) să inspire adânc şi să se gândească de două ori şi poate să se pună în locul familiilor acelora (care ajung la ATI - n.r.)', a avertizat medicul Ioana Codru. Ea recunoaşte că în momentul în care s-a confruntat cu un bolnav care şi-a făcut rost de un certificat de vaccinare, fără să se fi imunizat, a simţit 'o dezamăgire profundă'.
'E o dezamăgire profundă, pentru că este o ruptură între noi şi cei care încearcă să fenteze', spune Ioana Codru.
Citește continuarea pe DC NEWS
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.