Cifre alarmante: la fiecare trei minute o adolescentă se contaminează cu HIV
Potrivit unui raport al UNICEF, fetele cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani sunt principalele victime ale infecției cu HIV la nivel mondial.
Persoanele infectate cu HIV îşi vor putea dona organele în beneficiul unor persoane care la rândul lor trăiesc cu acest virus, a anunţat joi Ministerul Sănătăţii din Franţa, arată surse citate de Agerpres. Această decizie reprezintă "o speranţă pentru numeroşi pacienţi seropozitivi care suferă de patologii hepatice şi se află în aşteptarea unui transplant", conform unui comunicat al ministerului. "Această nouă opţiune" este posibilă "datorită progresului în tratamentele anti-HIV şi tehnicile de transplant", se mai arată în comunicaul citatt.
Decizia vine după hotărârea similară luată în 2015 cu privire la persoanele infectate cu hepatita C, demers ce a avut evaluări pozitive. Astfel, numărul potenţialilor donatori creşte şi este vorba despre o iniţiativă "benefică pentru toţi" pentru că astfel se eliberează locuri preţioase pe lista de aşteptare în favoarea pacienţilor seronegativi care necesită un transplant.
Pacienţii infectaţi cu virusul HIV aflaţi pe această listă pot primi o grefă de la un donator seronegativ sau seropozitiv.
Opţiunea de donare se aplică "donatorilor vii sau morţi, cunoscuţi drept seropozitivi cu HIV, pe terapie antiretrovirală stabilă şi având test genomic pentru HIV negativ în ultimele 12 luni", în timp ce organele lor pot fi "transplantate la pacienţii seropozitivi cu infecţii ţinute sub control".
În Franţa trăiesc aproximativ 173.000 de persoane seropozitive.
Tratamentele antiretrovirale pe termen lung, care ţin sub control infecţia până când virusul nu mai este detectabil în organism, pot provoca toxicitate asupra ficatului şi, în unele cazuri, asupra rinichilor.
Potrivit unui raport al UNICEF, fetele cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani sunt principalele victime ale infecției cu HIV la nivel mondial.
O femeie cu HIV care a primit un transplant de sânge din cordonul ombilical a devenit a treia persoană din lume care s-a vindecat de boală.
Infecţiile cu HIV au ajuns la cel mai scăzut nivel în 2023, potrivit UNAIDS.
Astrocitele, un anumit tip de celule ale creierului, pot ”adăposti” HIV și răspândi virusul în celulele imune.
Un bărbat de 30 de ani este cercetat în stare de libertate fiind acuzat că ar fi îmbolnăvit intenționat cu HIV mai multe tinere, inclusiv pe propria soție.
Peste 500 de cazuri noi de infecţie cu HIV au fost diagnosticate în acest an în țară, după cum a arătat Adrian Streinu Cercel.