În cât timp se vindecă infecțiile cu HPV. Dr. Ciprian Cristescu: Ajung să facă leziuni pe col și cancer
Infecțiile cu HPV pot cauza probleme medicale serioase. În cât timp se vindecă aceste infecții și ce consecințe au dacă sunt netratate.
Cifre, gravidă, nou-născut. Potrivit unui raport întocmit de UNICEF şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), agenţii specializate ale ONU, numărul deceselor infantile a scăzut cu aproape jumătate, iar cel al deceselor materne, cu mai mult de o treime, începând cu anul 2000, în special datorită accesului îmbunătăţit la servicii medicale accesibile şi de calitate. În acelaşi timp, cele mai recente statistici arată că 6,2 milioane de copii din lumea întreagă au decedat în 2018 înainte de împlinirea vârstei de 15 ani, iar peste 290.000 de femei au murit în 2017 din cauza complicaţiilor pe parcursul sarcinii şi naşterii.
O gravidă sau un nou-născut îşi pierd viaţa la fiecare 11 secunde undeva în lume, chiar dacă naşterea nu mai reprezintă o cauză de mortalitate la fel de mare ca în urmă cu câteva decenii datorită unei mai bune asistenţe medicale, potrivit noilor date publicate joi de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), potrivit Agerpres care citează Reuters.
Din totalul cazurilor de decese infantile, 5,3 milioane au fost copii cu vârsta de sub cinci ani, jumătate dintre aceştia decedând în prima lună de viaţă. "Ajutor specializat pentru mame şi nou-născuţi în perioada naşterii, alături de apă curată, nutriţie adecvată, medicamente şi vaccinuri esenţiale pot face diferenţa dintre viaţă şi moarte", a precizat în cadrul raportului Henrietta Fore, directoare executivă a UNICEF.
Rata mortalităţii materne este de circa 50 de ori mai mare în cazul femeilor din Africa Subsahariană în comparaţie cu ţările bogate, iar nou-născuţii din această regiune au o probabilitate de 10 ori mai mare de deces în prima lună de viaţă, potrivit raportului. Cu toate acestea, începând cu 1990, s-a înregistrat o scădere cu 56% a deceselor în rândul copiilor cu vârste de sub 15 ani, de la 14,2 milioane anual, la 6,2 milioane în 2018, se mai arată în raport. Ţările din estul şi sud-estul Asiei au realizat cele mai mari progrese, cu o scădere de 80% a deceselor la copiii de sub cinci ani.
Infecțiile cu HPV pot cauza probleme medicale serioase. În cât timp se vindecă aceste infecții și ce consecințe au dacă sunt netratate.
Ce este gonoreea, care sunt simptomele, cauzele, cum se pune diagnosticul și cum se tratează.
Cele 5 greșeli alimentare care îți agravează menstruația. Alimente și băuturi de evitat în perioada menstruală.
O soluție simplă poate face ca durerile cauzate de endometrioză să fie ameliorate.
Această boală poate fi mutilantă. Poate duce la ocluzie sau la atrofia rinichilor.
Aceasta este cea mai frecventă greșeală pe care o fac femeile când ajung la menopauză. Consecințele pot fi fatale.
Ce este fertilitatea și ce este rezerva ovariană. Ce se întâmplă cu rezerva noastră ovariană.
Știai că există 7 tipuri diferite ale sindromului ovarelor polichistice? Care sunt acestea și care e cel mai întâlnit tip.
Această metodă ucide celulele canceroase. Le identifică și le anihilează, lăsând celulele sănătoase neatinse.
Cum se calculează scorul Apgar la naștere cum influențează nașterea prin cezariană această notă.