Perimenopauza, asociată cu riscul crescut de tulburare bipolară și depresie majoră
Cu aceste probleme psihice se pot confrunta femeile care trec prin menopauză. Medicii avertizează că acestea pot fi severe.
Sănătatea femeii, în special partea de sexualitate, este un subiect puțin abordat de către femeile din România, iar acest lucru se vede, din păcate, în statistici. Suntem în topul mamelor minore, în topul deceselor din cauza cancerului de col uterin, iar educația sexuală este încă ”un cartof fierbinte” pentru societate, astfel încât multe dintre femei sunt prea puțin informate, cu adevărat, sau se bazează pe unele ”mituri”.
Dr. Ion Boleac, medic primar obstretică-ginecologie, a dărâmat câteva dintre aceste mituri: printre care răceala la ovare, pilula de a doua zi sau contraceptivele.
”Nu este vorba despre răceală, ci despre o infecție. Bineînțeles că frigul poate să ajute, însă nu cauzează”, a demontat dr. Ion Boleac, medic primar obstretică-ginecologie la Numai de Bine de la Antena 3, mitul ”răcelii la ovare”.
Mituri există și în cazul ”pilulei de a doua zi”. Specialiștii susțin că efectele secundare pot varia, de la dureri de stomac până la vărsături, dar numai în cazul celor care abuzează de folosirea acesteia.
”Pilula de a doua zi poate fi luată de mai multe ori pe an, fără nicio problemă de lungă durată, adică nu afectează sănătatea femeii sau fertilitatea femeii”, mai spune medicul.
Anticoncepționalele au fost întotdeauna un subiect controversat, astfel că pe lângă deja discuțiile legate de faptul că ar duce la îngrășare sau la dereglări menstruale, un alt subiect este legat și de interferența cu alte medicamente, cum ar fi antibioticele. ”Unele antibiotice afectează biodisponibilitatea contraceptivelor. În principiu sfătuiesc ca fiecare pacientă să citească prospectul antibioticului respectiv, deși eu nu am găsit niciun studiu care să arate clar că activitatea contraceptivelor ar fi afectate de antibioticele luate frecvent”, a mai explicat ginecologul.
Cât privește administrarea contraceptivelor, acestea trebuie prescrise în funcție de rezultatele analizelor respectivei femei.
”Setul de analize care este recomandat de medicul ginecolog nu este recomandat pentru a vedea ce contraceptiv se potrivește, ci pentru a vedea starea de sănătate a pacientei și pentru a vedea dacă există contraindicații”, mai spune medicul.
De asemenea, medicul a demontat mitul ”mersului la Sovata” pentru rezolvarea problemelor legate de concepție.
”Acesta este un alt mit. Nu s-a demonstrat nimic științific. Am multe paciente care au fost la Sovata, unde se fac tot felul de proceduri, nu a avut nimeni succes după așa ceva”, a mai spus medicul.
De altfel, acesta recomandă ca respectivele femei să meargă la un consult ginecologic pentru a se depista cu adevărat care este cauza infertilității.
Printre cauzele infertilității feminine se află:
- Tulburările de ovulație, care influențează eliberarea ovulului, precum sindromul ovarelor polichistice (SOP). Hiperprolactinemia, o afecțiune în care ai prea multa prolactina - hormonul care stimulează producția de lapte - poate, de asemenea, să influențeze ovulația;
- Prea mulți hormoni tiroidieni (hipertiroidism) sau prea puțini (hipotiroidism) pot influența ciclul menstrual sau determina infertilitate. Alte cauze pot include exercițiul fizic intens, tulburări alimentare, traumatisme sau tumori;
- Afecțiuni ale uterului: malformații uterine, fibroame, polipi, infecții ale endometrului, aderente la nivelul cavității uterine (sinechii ce pot să apară în urma unui chiuretaj), utilizarea unui dispozitiv intrauterin pentru contracepție (sterilet);
- Afecțiuni ale vaginului sau ale colului uterin: malformații, infecții, cauze imunologice (formarea de anticorpi antipermatici la nivelul glerei cervicale);
- Deteriorarea sau blocajul/înfundarea trompelor uterine, deseori cauzate de inflamarea trompelor uterine (salpingita), care este determinata de boala inflamatorie pelvină (BIP), de obicei provocata de o infecție cu transmitere sexuala (ITS) sau a intervențiilor chirurgicale;
- Endometrioza, care apare când țesutul endometrului crește în afara uterului și poate influența funcția ovarelor, a uterului și a trompelor uterine.
Vezi și: Endometrioza, ”boala tăcută”. Medic: Una din 10 femei are leziuni
- Insuficiența ovariană primară (menopauza timpurie), când ovarele se opresc din funcționare și menstruația se încheie înainte de 40 de ani. Deși cauza este în general necunoscută, anumiți factori sunt asociați cu menopauza timpurie, între care boli ale sistemului imun, anumite afecțiuni genetice precum sindromul Turner sau purtătoarele sindromului X Fragil, dar și radioterapia și tratamentul chimioterapeutic, precum și fumatul.
Aderențe la nivelul pelvisului (țesut cicatricial fibros format între organele pelvine) ce se pot constitui în urma infecțiilor, intervențiilor chirurgicale sau endometriozei.
Menstruația este, din păcate, un subiect tabu pentru multe dintre femeile din România. Invitat în emisiunea ”Vorbește lumea” de la PRO TV, dr. Cătălin Haiduc, medic primar obstretică-ginecologie, a vorbit despre ”miturile și adevărurile” legate de menstruație. Mai mult, precizează medicul, referindu-se la durerile menstruale, acestea pot fi patologice.
”Durerile sunt foarte subiective și fiecare persoană persoană percepe durerea într-un anume fel. Menstruațiile dureroase sunt frecvente, dar menstruațiile foarte dureroase pot fi patologice și de aceea, pacientele care au dureri semnificative în timpul menstruației este bine să ceară părerea unui ginecolog”, a explicat medicul.
Mituri sau adevăruri
”Fluxul menstrual sau sângerarea ar putea să scadă, în niciun caz felul în care pacienta simte durerea în această perioadă”, a demontat medicul mitul privind oprirea menstruației la intrarea în apă rece. Mai mult, acesta a subliniat că nu este recomandat să se intre în apă rece în timpul menstruației.
Mai abundent la dușul cu apă fierbinte. ”Este doar parțial un mit, căci poate să fie mai abundent în acel moment, dar dușul cald poate să scadă durerea menstruală. Deci ar putea fi un factor benefic pentru scăderea durerilor”, a explicat medicul.
Nu se poate rămâne însărcinată în timpul menstruației. ”Teoretic este aproape imposibil să rămână gravidă o femeie în timpul menstruației, însă calendarul nu este metoda contraceptivă cea mai potrivită și de aceea ar trebui să țină cont de alte lucruri decât de perioada ciclului menstrual”, a spus dr. Haiduc, subliniind că deși sunt rare, astfel de cazuri există.
Vremea influențează starea la menstruție. ”Sincer, nu am citit niciun studiu pe această temă, așa că nu aș putea să vă spun. Nu avem date suficiente”, a răspuns medicul. Citește mai departe AICI.
Vezi și: Contraceptivele și impactul asupra performanței sportive. Care sunt explicațiile cercetătorilor
Cu aceste probleme psihice se pot confrunta femeile care trec prin menopauză. Medicii avertizează că acestea pot fi severe.
Semnele ascunse ale sindromului ovarelor polichistice. De este o boală greu de diagnosticat. Trei din patru femei rămân nediagnosticate.
Ce precizie are testul Babeș Papanicolau. Ce trebuie să știi despre rezultatele acestuia.
Știai că există 7 tipuri diferite ale sindromului ovarelor polichistice? Care sunt acestea și care e cel mai întâlnit tip.
Această metodă ucide celulele canceroase. Le identifică și le anihilează, lăsând celulele sănătoase neatinse.
Testele care pun diagnosticul de cancer la sân. Adevărul despre mamografie. Cât de devreme ar trebui să faci o mamografie.
Intervenția care îți afectează inima. Crește riscul cardiovascular semnificativ.
Aceste detalii despre terapiile pentru femeile care se află la menopauză sunt îngrijorătoare.
Detectarea acestui tip de cancer a fost deficitară din cauza pandemiei de COVID.
Această zonă sensibilă, plină de receptori, poate ascunde celule canceroase ce se pot răspândi.
Știai că una din trei femei din România evită să meargă la ginecolog, chiar dacă ar avea nevoie?
Infecțiile cu HPV pot cauza probleme medicale serioase. În cât timp se vindecă aceste infecții și ce consecințe au dacă sunt netratate.